Cine o va juca pe Monica Lewinsky în ecranizarea relației ei clandestine cu Bill Clinton

monica lewinsky bill clinton scandal

Scandalul sexual în care a fost implicat președintele Statelor Unite, Bill Clinton, în anii 90, când a recunoscut că a avut o relație ”nepotrivită” cu Monica Lewinsky, stagiara de la Casa Albă, va fi ecranizat în seria ”American Crime Story”.

Filmul va fi o adaptare a cărții lui Jeffrey Tobin – ”A Vast Conspiracy: The Real Sex Scandal That Nearly Brought Down a President”, scrisă în 2000. Cea care o va interpreta pe Monica Lewinsky este actrița Beanie Feldstein (26 de ani), sora cunoscutului actor Jonah Hill.

Dintre producătorii filmului face parte însăși Monica Lewinsky, care spune că, la început, când a primit propunerea de a se alătura echipei producției, a fost ezitantă, ba chiar puțin speriată de idee.

Au vorbit alți oameni pentru pentru mine în tot acest timp. De-abia în ultimii ani am început să-mi recapăt vocea și povestea, 20 de ani mai târziu”, spune Monica Lewinsky, cea mai controversată femeie de la mijlocul decadei anilor 90, când Bill Clinton a fost la un pas sa piardă scaunul de președinte al Statelor Unite din cauza relației extraconjugale pe care a avut-o cu angajata de la Casa Albă.

În anii care au urmat scandalului sexual cu Bill Clinton, Monica Lewinsky s-a retras în Franța, dar a revenit în SUA, unde s-a apucat de scris, a apărut în diverse emisiuni tv și a activat în diverse organizații. La 46 de ani, Monica Lewinsky are proriul ei discurs la TED.

Beanie Feldstein s-a remaract în producții precum ”Lady Bird”, unde a jucat alături de Saoirse Ronan și în recentul Booksmart, cu care a dat lovitura.

Din seria ”American Crime Story” mai fac parte poveștile reale ale procesului lui OJ Simpson și cea a asasinării lui Gianni Versace.

Foto: Hepta

Categorii Lifestyle