Louis Frederick John Spencer este fiul lui Charles Spencer, fratele Prințesei Diana, și a reușit să atragă toate privirile la cel mai mediatizat eveniment din ultimul timp – nunta regală. Chiar dacă Prințul Harry nu mai este disponibil, vărul său pare să îi preia titlul de cel mai râvnit burlac al Casei Regale britanice.
Acesta a venit însoțit de cele două surori ale sale, Lady Eliza Spencer și Lady Kitty Spencer, împreună cu mama sa, Victoria Aitken. Cu o avere a familiei este estimată la 196 milioane de dolari, vicontele de Althorp are 24 de ani și este primul pentru a moșteni titlul tatălui său, devenind al 11-lea conte Spencer. Louis Frederick John Spencer nu obișnuiește să ia parte la evenimente publice, deoarece momentan nu deține nicio funcție regală importantă. Însă, aceasta nu este prima apariție a sa. Vicontele a mai fost văzut și la nunta prințului William cu Kate Middelton în 2011, când avea doar 17 ani. Din păcate, pentru a-l vedea din nou, va trebui să așteptăm să își facă apariția la următorul eveniment al familiei regale, acesta neavând conturi pe rețelele de socializare.
Foto: Hepta.ro