Pe maleficul, dar simpaticul Gru, liderul minionilor din seria Despicable Me îl știm cu toții, de leul Alex și zebra Marty din Madagascar ne este tare dor, așa că așteptăm cu nerăbare cea de-a patra parte a seriei (care va fi lansată în 2018), iar pe curajoasa Anna sperăm să o revedem în Frozen 2 (cei de la Disney au confirmat faptul că va exista o continuare a animației care a primit Oscarul în 2014, însă nu au oferit o dată exactă de lansare). Însă v-ați întrebat vreodată cine sunt actorii din spatele vocilor acestor personaje?
De la Ellen Degeneres, la Rihanna și Kristen Bell, iată care sunt vedetele care și-au împrumutat vocile unor personaje cunoscute și tare, tare îndrăgite din animații.
La cât este de haioasă, Ellen DeGeneres ar putea juca fără probleme în orice film de comedie (ba chiar am îndrăzni să spunem că ar avea șanse la un Oscar). Cu toate acestea, gazda The Ellen DeGeneres Show a ales animațiile! În 2003 a fost vocea lui Dory din Finding Nemo, iar anul acesta o vom asculta din nou în Finding Dory, tot în rolul lui Dory, pe care îl putem considera primul ei rol principal.
Vă mai amintiți de Bolt (vocea lui John Travolta), cățelul super-erou, protagonistul unui serial SF, care ajunge accidental în New York? Aventura lui și a stăpânei sale, Penny, a cărei voce este chiar Miley Cyrus, este tare simpatică. În plus, pentru acest film, John Travolta și Miley Cyrus au înregistrat împreună și o melodie: I Thought I Lost You.
După ce a fost vocea celebrei Gossip Girl din serialul cu același nume, actrița Kristen Bell a devenit Anna în animația Frozen.
După ce a apărut în filmele Battleship și This Is the End, nu ne-am fi așteptat ca Rihanna să facă pasul către… animații. Aceasta și-a împrumutat vocea personajului Tip, eroina filmului Home, care pornește într-o aventură de neuitat cu un extraterestru mov pe nume Oh (vocea lui Jim Parsons).
Oricât de malefic ar fi, Gru rămâne în continuare unul dintre personajele noastre favorite din animații. Iar în vara anului următor îl vom urmări punând la cale un nou plan diabolic în Despicable Me 3 și vom auzi din nou vocea inconfundabilă a lui Steve Carell.
Ben Stiller și Chris Rock, doi dintre cei mai cunoscuți actori de comedie, au împrumutat vocile simpaticelor personaje din seria Madagascar: leul Alex și zebra Marty.
Foto: hepta.ro, outnow.ch