În calitate de persoană care şi-a transportat propria greutate în bagaje pe două aeroporturi, sfatul meu cel mai de preţ pentru orice călătorie este: NU lua cu tine prea multe lucruri!
Pentru un city break, de pildă, te poţi descurca perfect cu o singură pereche de încălţări, şi numai patru piese – secretul este ca acestea să poată fi mixate astfel încât să compună mai multe ţinute. Completează cu câteva accesorii şi, ca un extra-sfat, ia cu tine produse de beauty de tip 3 în 1 (stick de blush care poate funcţiona şi ca ruj sau fard de pleoape, de exemplu). Bagajul tău va încăpea fără probleme în cea mai mică valiză posibilă – ori, dacă vrei să fii cu adevărat frugală, într-o geantă stil tote de dimensiune mare.
Dacă ai de gând să pleci într-un city break într-o destinaţie cu temperaturi scăzute – Oslo, să zicem – asigură-te că pui în bagaj câteva layers care să îţi ţină de cald – un bodysuit tricotat merge de minune alături de o pereche de pantaloni din lână – un look perfect pentru cină sau chiar şi clubbing – peste care poţi purta un pulovăr şi un mantou lung în timpul zilei (propunerea mea e să alegi un body decupat, care va avea un impact vizual mai mare în tandem cu piesele sobre, din materiale groase). Mai poţi lua cu tine o rochie tricotată, pe care o poţi purta cu dresuri 3/4 sau, în cazul în care dai peste zile ultra-răcoroase, alături de pantaloni. Singurele accesorii de care mai ai nevoie sunt o pereche de botine, mănuşi, o căciulă sau pălărie călduroasă şi câteva bijuterii (te sfătuiesc să le eviţi pe cele cu multe pietre/cristale, care se pot agăţa uşor de hainele tricotate, şi să mergi în schimb pe versiuni minimaliste).
Dacă preferi o destinaţie mai degrabă caldă, ce zici de Barcelona? Ai nevoie doar de o pereche de pantaloni scurţi pe care îi poţi purta alături de un costum de baie dintr-o singură piesă, alături de o tunică (pe care o poţi purta, alternativ, şi ca atare, ori în tandem cu costumul de baie), ori alături de un tricou cropped. Nu uita să mai iei în bagaj şi o pereche de mules, o pălărie, o eşarfă şi câteva bijuterii cu aer de vacanţă (ce spui de o coroniţă cu flori metalice?). Nu uita, bineînțeles, de ochelarii de soare!
Dacă pur şi simplu vrei să explorezi un oraş, fără să fii distrasă de frig sau de căldură, nimic nu e mai frumos decât Parisul primăvara. Pune în bagaj o pereche de jeans, o rochie chemise (pe care o poţi purta şi alături de blugi), o cămaşă supradimensionată, şi o jachetă bomber. Completează cu o pereche de pantofi comozi (o pereche de balerini cu şiret pe gleznă este tot pe atât de elegantă şi feminină, pe cât este de confortabilă) şi câteva bijuterii cool, şi obţii un set de look-uri à la parisienne.
SHOP THIS STORY: