Coca-Cola România lansează, în premieră, Coca-Cola Lime, o băutură răcoritoare cu aromă de lămâie verde care, în acest moment, este disponibilă doar în România.
Produsul intră pe piață cu o atitudine îndrăzneață și se adresează – sub sloganul In a world full of lemons, #BeMoreLime – tuturor persoanelor care ies din tipare, se exprimă neconvențional, își construiesc propria individualitate și își asumă acest statut.
Alegerea noii arome a venit din dorința de a adăuga gustului clasic de Coca-Cola o nouă aromă, diferită. Iar lime-ul este opțiunea potrivită – fiind acel ingredient modern, un adevărat trend în băuturi, care se completează perfect cu o atitudine autentică și nonconformistă. Această variantă de Coca-Cola Lime a fost dezvoltată pentru România, la solicitarea echipei locale pentru a răspunde preferințelor consumatorilor români și trendurilor curente de consum.
Începând cu luna octombrie, odată cu lansarea noului produs la nivel național, Coca-Cola Lime își propune să inspire consumatorii să fie more lime printr-o campanie îndrăzneață care promovează autenticitatea. Aceasta va aduce în prim plan povești locale adevărate care ilustrează viața unor persoane originale, ieșite din convențional, care și-au asumat să trăiască altfel. Noi experiențe digitale, concursuri cu premii surpriză și execuții dedicate instore vor completa această campanie.