Colecția de toamnă Dries Van Noten, explorată în cadrul unor albume foto de colecție

dries4

Casa de modă Dries Van Noten acompaniază lansarea în magazine a colecţiilor womenswear şi menswear pentru sezonul de toamnă cu două albume ce încapsulează spiritul celor două linii şi documentează show-urile de prezentare a colecţiilor pe catwalk printr-o serie de fotografii şi ilustraţii.

Imagini de pe podiumul show-ului Dries Van Noten toamna/iarna 2016-17
Imagini de pe podiumul show-ului Dries Van Noten toamnă/iarnă 2016-17

Pentru volumul dedicat colecţiei feminine, brandul a colaborat cu artistul britanic Gill Button pentru a explora relaţia tumultuoasă dintre controversata Marchiză Casati şi partenerul său, Gabriele d’Annunzio, ce a stat de asemenea la baza inspiraţiei pentru sezonul de toamnă.

Volumul dedicat colecţiei masculine prezintă show-ul desfăşurat în incinta maiestuoasei clădiri a Operei Garnier din Paris, prin intermediul unui montaj de fotografii publicate pe canalele social media, explorând colecţia aşa cum este văzută ea prin ochii invitaţilor.

Cele două albume pot fi răsfoite și achiziționate din magazinele Dries Van Noten.

Foto: Dries Van Noten