Concertul verii: Kings of Leon, pentru prima dată în România!

Kings of Leon este una dintre trupele pe care le așteptam de muuultă vreme și la noi, așa că începutul anului a venit cu cea mai bună veste pentru mine: americanii vor concerta pentru prima dată în România, pe 17 iunie, la Arena Națională din București, iar eu de-abia aștept să cânt alături de Caleb și gașca piese ca Use Somebody sau Notion.

Adorați de întreg mapamondul, rockerii din Nashville, cei patru membri ai familiei Followill și ai trupei Kings Of Leon, vor susține un spectaculos show muzical în România sâmbătă, 17 iunie, pe Arena Națională. Concertul face parte din turneul de promovare a celui mai recent album, WALLS, și este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București.

Headlineri ai celor mai mari festivaluri din lume – Glastonbury, Coachella, Roskilde și Lollapalooza (Berlin, Chicago, Santiago Chile), în 14 ani de carieră, cei patru Kings Of Leon au produs șapte albume, au vândut peste 18 milioane de exemplare în întreaga lume și au câștigat două premii Grammy: unul pentru Sex on Fire, în 2009, și unul pentru Use Somebody, în 2010.

Îmbinând mai multe stiluri (precum hard rock, alternative rock și garage rock), Kings of Leon a dat lovitura în Marea Britanie, unde a obținut primele poziții în Top 40 Single, două premii BRIT în 2008 și un premiu Juno. Mai mult decât atât, primele trei albume ale trupei au cucerit, rând pe rând, poziții fruntașe în top 5 UK Albums. Cel de-al treilea album, Because of the Times, a ajuns pe prima poziție. După lansarea Only by the night, în septembrie 2008, formația a obținut succesul și în Statele Unite. Single-urile Sex on Fire, Use Somebody și Notion s-au clasat toate pe locul #1 în topul Hot Modern Rock Tracks. Albumul a fost distins cu platină în Statele Unite ale Americii și a fost cel mai bine vândut album din 2008 în Australia, fiind premiat cu platină de nouă ori.

WALLS, cel mai recent album și cel care marchează numărul șapte, a fost lansat pe 14 octombrie 2016. Trupa americană este compusă din frații Anthony Caleb Followill (vocal, chitară ritmică), Ivan Nathan Followill (tobe, percuție, backing vocals), Michael Jared Followill (chitară bass, backing vocals) și vărul lor, Cameron Matthew Followill (chitară, backing vocals).

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos, în oficiile Poștei Române și în casieria din incinta Hotelului Ibis, Calea Griviței, nr. 143, parter. Lista completă a celor peste 1000 de puncte de vânzare din rețeaua Bilete.ro din întreaga țară poate fi accesată aici.

Foto: Alive Entertainment

Categorii Lifestyle