Meghan Markle, Ducesa de Sussex, a participat, alături de Prințul Harry, la o ceremonie de comemorare a soldaților care și-au dat viața pe front, la Catedrala Westminster. Apariția Ducesei n-a trecut deloc neremarcată de presa de britanică, din contră, look-ul ei a fost studiat în detaliu, de la genele false, la rujul metalic și pînă la ținuta aleasă.
Spre deosebire de celelalte apariții de-ale ei de până acum, Ducesa Meghan a optat de data aceasta pentru un look mai glamour, cu un machiaj mai pronunțat și o coafură studiată. Meghan Markle a purtat un pardesiu bleumarin, marca Sentaler, din colecția 2015, cizme Tamara Mellon, care costă 620 de lire sterline, mănuși și un headpiece de catifea – asortat cu pardesiul – creat de celebrul Philip Treacy, piesă care se vinde cu 630 de lire sterline, iar Prințul Harry a purtat uniforma militară de gală.
Pe de cealaltă parte, Kate, Ducesa de Cambridge, a ales sa poarte tot o ținută bleumarin, la evenimentul de comemorare a incendiului de acum doi ani de la Grenfell Tower, pornit de o mână criminală, în urma căruia și-au piedut viața mai mulți oameni, majoritatea musulmani. Ducesa Kate a inaugurat, cu această ocazie, o fundație caritabilă – National Emergencies Trust, care se ocupă de managerierea situațiilor de urgență care ar putea apărea pe teritoriul Marii Britanii. Ducesa Kate a fost însoțită de Prințul William și, împreună, au stat de vorba cu unele dintre victimele incendiului și au susținut speech-uri.
Ducesa de Cambridge a ales să poarte tot o ținută bleumarin – o rochie semnată Emilia Wickstead, care poartă chiar denumirea de ”Kate”, deoarece Ducesa alege să poarte acest model de rochie, în diferite culori, la multe dintre angajamentele la care ia parte.
Foto: Hepta