Cottagecore se traduce printr-o estetică bucolică, pastorală a stilului de viață. Este un paradis rustic la nivel de imagine și de stil de viață, care a devenit un fenomen global, în care vechiul întâlnește noul, în care conceptul vieții simple de la țară este idealizat. Cottagecore aduce valorile rurale la oraș, iar pentru mulți dintre cei carantinați în apartamente mici de bloc, ”cottagecore aduce nostalgia tinereții și a libertății”, spun antropologii.
Această estetică a înflorit in timpul pandemiei, perioadă în care oamenii s-au orientat către viața din jurul casei și și-au dedicat timpul obiceiurilor specifice vieții de la țară, opuse dinamicii urbane. Din cauza/datorită carantinei, oamenii au avut brusc mai mult timp, iar atenția lor s-a îndreptat către traiul simplu, dedicat îngrijirii casei, gătitului, cultivării pământului, lucrurilor handmade, creșterii de animale domestice etc. Curentul cottagcore s-a extins și în modă, iar ultima jumătate de an, cel puțin, a fost dominată de această estetică.
Acest trend este documentat masiv în realitatea virtuală, unde putem vedea cel mai bine cum elementele care compun acest stil au fost adaptate prezentului. Distanțarea socială și statul acasă le-au permis oamenilor să acorde atenție lucrurilor uitate și considerate perimate și arhaice, până mai ieri, cum ar fi creșterea albinelor și producția propie de miere, cultivarea legumelor în propria grădină, creșterea de animale, gătitul exclusiv acasă, picnicurile, berea craft și pâinea de casă, cam tot ceea ce făceau străbunicii noștri în mod obișnuit în trecut, obiceiuri uitate azi, pentru care nimeni nu mai avea nici timp, nici dispoziție. La nivel micro, curentul cottagecore poate fi tradus prin amenajarea minimalistă a casei, cu piese din materiale naturale, eventual recondiționate, amenajarea de colțuri verzi sau terarium, ocuparea unor spații mici și, în general, adoptarea simplității ca stil de viață.
În universul idealistic cottagecore, tehnologia este aproape inexistentă, fără emailuri care așteaptă răspunsuri urgente, fără evenimente cu dress-code, fără ambuteiaje și fără ore suplimentare făcute la ordinul unui șef tiranic. Munca este mai mult domestică, iar satisfacția este adusă de epuizarea din jurul gospodăriei.
Impactul masiv a trendului cottagecore se poate observa cel mai bine în modă, unde rochiile în stil țărănesc, din pânze naturale, înflorate, cu mâneci bufante și corsaje delicate nu lipsesc din garderoba niciunei femei intersate minimum de modă. Imaginile cu stilizarea rochiilor de inspirație prairie, vaporoase, foarte feminine, umplu conturile de social media, iar referința cea mai bună a acestui concept este estetica victoriană.
Cottagecore este emblema generației Z, iar daca trendul ar fi fost un film, ar fi fost reprezentat cel mai bine de Little Women.
În muzică, cea care a îmbrățișat și a redat cel mai bine influența cottagecore este Taylor Swift, prin cel mai recent album, Folklore, lansat în plină pandemie. Alături de ea, se mai află Hozier sau Florence and the Machine.
View this post on InstagramHappy International dog day 🐶 sage trying her luck with a kiss on the lips 💋
Dacă trendul ar fi fost o vedetă, ar fi fost David Beckham, care s-a refugiat la casa familiei de la țară, din Cotswolds, unde s-a filmat construind de la zero un stup din lemn.