Vorbeşte la fel de pasional despre afacerea cu vinuri a familiei sale, despre businessuri şi contracte, dar şi despre întâlnirile cu copii şi cărţile de poveşti pe care le scrie pentru aceştia. În ziua shootingului, Andreea Micu, asociat AVINCIS (www.avincis.ro), partener Stoica & Asociaţii, avea un zâmbet larg cât o zi de primăvară pentru că tocmai fusese la un atelier de… poveşti cu cei mici.
Cea mai mare provocare din viața ta a fost…
… și este în continuare, zi de zi, aceea de a menține un echilibru între viața de familie și cea profesională. Pentru mine, familia este centrul existenței mele, îmi ador copiii, soțul și pe ceilalți membri ai familiei, ei reprezintă fericirea și motivația mea. Totodată, sunt foarte norocoasă să lucrez în două domenii care, deși diferite la prima vedere, se completează reciproc: avocatura și vinurile. Însă armonizarea activităților din toate aceste sfere ale vieții mele nu este întotdeauna ușoară, de multe ori simt că ziua este prea scurtă pentru a fi la înălțimea proiectelor în care sunt implicată ori ale planurilor de acasă. În plus, de ceva vreme, am redescoperit o pasiune pentru scris povești pentru copii. După lansarea primei mele cărți, Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei, sacul imaginației s-a redeschis și am continuat să scriu. Evident că și pentru proiectele următoarelor cărți e nevoie de timp. Dar cine nu și-ar dori să le poată face pe toate? Încerc, la finalul zilei, să mă bucur de ce am reușit să realizez și să îmi strâng bunele energii pentru ziua următoare.
3 cele mai importante momente ale afacerii tale au fost…
Din perspectiva activității mele ca asociat AVINCIS, cred că au fost trei momente cheie: înființarea propriu-zisă a societății AVINCIS VINURI, în 2007, având la bază nu un simplu proiect de business, ci mai ales o dorință sufletească de a continua tradiția familiei, începută de străbunicii mamei mele, în anul 1927, pe domeniul Vila Dobrușa din Drăgășani. Apoi, ar fi lansarea propriu-zisă a cramei, în 2011, atunci când am început și comercializarea primelor vinuri (mai întâi au fost cele albe, pentru că vinurile roșii se aflau încă la învechit!) și am lansat cu emoție și pachetele oenoturistice personalizate, adresate iubitorilor de vin aflați și în căutare de experiențe „viticole” la fața locului. Nu în ultimul rând, odată cu intrarea noastră pe piața din Anglia, în special prezența în câteva restaurante și magazine specializate din Londra, am avut sentimentul că eforturile noastre sunt recunoscute, iar vinurile AVINCIS încep să fie apreciate.
Dacă ai lua-o de la capăt (în business, în viață), ce greșeală crezi că ai repeta?
Greșeala pe care o facem mereu și care merită repetată, în cazul AVINCIS, este… de a nu face niciodată rabat de la calitate. Fiindcă suntem o cramă premium, întregul drum de la strugure la pahar este abordat cu cea mai mare grijă. Cules, boabe de struguri, vin, sticle, dopuri, etichete, toate reflectă acest concept și comunică o parte din povestea noastră de familie. Chiar și câteva dintre numele vinurilor noastre fac referire la istoria familiei: Cuvee Andrei, Cuvee Petit, Cuvee Amelie…
Un antreprenor nu trebuie să creadă în…
… minuni. El trebuie să le facă.
Ai trece pe „your personal bucket list”…
Mi-aș dori să am timp pentru a călători mai mult, pentru a studia diverse teme care mă interesează în ultima vreme și pe care le cercetez „printre picături” (precum creative writing, leadership, psihologia copiilor, articole de specialitate în domeniul vinurilor). În rest, vânez orice moment petrecut alături de familie. Printre proiectele de suflet în derulare – o serie de interviuri făcute cu bunica mea, despre viața ei!
În telefonul tău vom găsi…
Poze cu cei dragi, printscreen-uri cu diverse titluri de cărți pe care doresc să le achiziționez ori cu articole pe care vreau să le citesc, poze cu apusurile de la cramă.
Vara ta ideală arată cam așa…
Să pot sta o perioadă de timp mai îndelungată la Vila Dobrușa și să mă bucur în tihnă de natură (plimbări în vie la ceas de seară, popas la umbra copacilor, drumeții în pădure). Și să fac mai multe drumuri la mare, la plajă (oriunde în Europa).
Plăcerea vinovată este…
Ciocolata.
Cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care ai citit-o a fost…
Sunt două cărți care m-au impresionat mult în ultimii ani. Viața dincolo de graniță de Dorit Rabinyan, în care este povestită o iubire tulburătoare dintre o israeliană și un palestinian, inspirată chiar din experiența autoarei. Tocmai de aceea, povestea, în mare parte adevărată, are un impact emoțional mare. Cea de-a doua carte este 1Q84 de Haruki Murakami, în care m-a atins jocul subtil dintre realitate și ficțiune, în povestea unei căutări a iubirii de către două personaje singuratice.
Imaginează-ți o nuntă ideală (pentru tine, pentru prietenii tăi cei mai buni, pentru copiii tăi). Cum ar arăta și unde ar avea loc?
Am trăit deja nunta ideală! Asta pentru că mi-am găsit sufletul-pereche și de aici, totul e rezolvat. Prietenii și apropiații ne-au fost alături, a fost multă muzică, a fost primăvara, a fost cald, a fost dans, a fost voie bună, a fost perfect.
Despre tine, în 3 cuvinte…
Familistă, perseverentă, sensibilă.
FOTO: The Storyalist. Machiaj: Delia Oprea ? Melkior. Hairstyle: Mihai Marcu / Beauty District.