VIDEO- TREND CHALLENGE: Ce purtăm la birou

De fiecare dată când schimbăm sezonul, ne întrebăm ce trebuie cumpărat și ce trebuie păstrat. De obicei, câteva piese noi au tendința de a înviora o garderobă care poate ți se pare supra-purtată și exact pe acele câteva piese (la alegere) le prezentăm în emisiunile Trend Challenge. Însă sunt anumite circumstanțe care te pot face să reconsideri cu totul garderoba pentru job, de exemplu…. Cum ar fi că a venit primăvara! Ne-am imaginat trei momente diferite la job și am gândit trei ținute serioase, casual sau fun, în funcție de tipul de activitate de la birou.

Pentru o întâlnire importantă la birou eu am ales două piese clasice with a twist (o cămașa PNK și o pereche de pantaloni) și o pereche de sandale statement, în timp ce Dana a mizat pe un costum bărbătesc oversized Pas du Tout.

O ținută obișnuită de birou, cel puțin pentru mine, este una casual, așa că am ales o salopetă Mark-Off căreia i-am dat o idee mai mult edge purtând o pereche de colanți și de botine negre de la Musette. Dana a mers pe ideea de piese clasice reinventate și a purtat o fustă conică cu volane PNK și o cămașa albă masculină.

La casual Friday ne-am distrat – o să observați asta din abundența de culori și din croiurile relaxate și feminine. Eu am purtat un costum Nissa și o pereche de pantofi Il Passo, iar Dana a purtat o rochie Aerwear și o pereche de platforme Musette.

În intro purtăm rochii din colecția H&M Conscious Exclusive, ideale pentru evenimente și pentru ieșiri în oraș! Colecția apare în magazinele selecționate mâine, 20 aprilie.