Cu toții avem un “Acasă” în sufletul nostru. Ce spun psihologii

Aminteşte-ţi de tine când erai mic … 5-6 ani sau chiar mai mare, dacă vrei. Care este imaginea copilăriei tale? Unde te afli în amintirile tale? Ce te face să zâmbești când te gândești la acea perioadă din viața ta?

Cred că orice ai răspunde s-ar putea traduce prin “acasă”. Iar “acasă” înseamnă mai mult decât un loc sau un cuvânt, înseamnă emoţie, trăire, dragoste, zâmbet şi acel sentiment de linişte şi apartenenţă. Locul unde toate lucrurile păreau previzibile şi controlabile, locul unde totul părea a avea un sens şi o semnificaţie care, parcă, nu mai seamănă deloc cu viaţa pe care o ducem cu toţii acum. Sunt sigură că pentru mulți lucrurile nu au fost mereu așa sau că putea să fie mai rar așa decât altfel, mai rău. Însă pentru că mintea noastră își dorește atât de mult să supraviețuiască, fiecare dintre noi își construiește un“acasă”. Chiar dacă el este o creangă dintr-un copac, un capăt de grădina unde fugeam să ne ascundem sau un pod al casei unde eram însoțiți de miros de șoricei (parteneri care nu produceau suferință). Cu toții avem un “acasă” în sufletul nostru.

Ce s-a întâmplat cu locul acela? A rămas doar în inimile noastre…a fost locul care ne-a construit pe noi, adulţii de azi, a fost locul care ne-a dus înspre trăirile pe care le avem acum. Locul din care venim ne conturează ca indivizi. Locul de apartenenţa face parte din descrierea propriei noastre persoane. Tocmai acest lucru, faptul că îi atribuim trăiri, face ca acel loc să fie mai mult decât o bucată de pământ sau câteva ziduri poate învechite. De ce? Pentru că ne place, de fiecare dată când ne întoarcem acolo, chiar și numai cu gândurile, să lăsăm locul să se activeze în interiorul nostru.

Pe măsură ce creștem construim noi locuri, învățăm să ne adaptăm lor, și încercăm să construim o îmbinare perfectă între om și loc. Iar dacă nu reușim să facem acest lucru, e important să ne asumăm că vom fi mereu călători. Și poate călătoria este casa noastră. Nu e nicio problema dacă e așa, dacă acest “acasă” departe de casă devine o extensie a obiectivelor noastre. Dacă ne susține în a deveni adulții care vrem să fim și dacă ne ajută în a susține relațiile pe care le considerăm ca fiind importante pentru noi.

Locurile ne formează ca indivizi iar noi punem amprenta proprie pe locuri. Locurile în care ne petrecem copilăria, în care ne dezvoltăm ca adulți ne trezesc emoţii pe care nu le mai întâlnim în alte părţi decât acolo. Dar, pe de altă parte, în funcţie de obiectivele pe care le avem ne alegem şi locurile în care să trăim când devenim oameni mari. Dacă nu te simţi confortabil în locul pe care l-ai ales, dar ai obiective bine stabilite şi ştii clar motivul pentru care eşti acolo, înseamnă că ai ales raţional şi că poţi tolera câteva lucruri care nu îţi convin cu scopul de a atinge ceea ce ţi-ai propus. Dar, nu uita că, pe termen lung, locul care te face să zâmbeşți cel mai mult este locul care se numește “acasă”.

Raluca Anton, doctor în psihologie și psihoterapeut relațional recomandat de www.paginadepsihologie.ro.