Seria evenimentelor A List Designers Boutique continuă! Cel de-al doilea designer care își expune creațiile în București Mall, până pe 3 mai, este Izabela Mandoiu.
Aseară, a avut loc evenimentul de lansare, la care au fost prezenți oameni din industria de fashion, jurnaliști, presă și vedete. Cu această ocazie, Andreea Esca, Andreea Marinescu, Amalia Enache și Emma Zeicescu au purtat ținute semnate de cunoscutul designer.
Izabela Mandoiu creează atât piese vestimentare avangardiste, dar și ținute care împletesc stilul tradițional cu cel cel contemporan.
Prin acest proiect, A List Magazin și București Mall își propun să susțină designul autohton și le oferă designerilor un spațiu în care aceștia își pot vinde creațiile. Așa cum te-am obișnuit, susținem designerii români și căutăm încontinuu noi căi de a le face cunoscută munca și creațiile.
Parteneri: București Mall, Douglas, Jubile Catering.