Se împlinesc aproape două luni de la nunta regală, moment prielnic pentru ca Prințul Harry și Meghan Markle să trimită biletele de mulțumire tuturor celor care le-au trimis felicitări cu ocazia marelui eveniment.
Cum au ales cei doi să le mulțumească celor care le-au fost alături la nuntă? Trimițându-le o imagine, devenită între timp iconică, chiar de la nuntă. Așadar fiecare invitat a primit în căsuța poștală, de la Palatului Kensington, o fotografie de la eveniment, însoțită de mesajul: „Ducele și Ducesa de Sussex au fost copleșiți de toate cărțile poștale și scrisorile incredibil de drăguțe pe care le-au primit cu ocazia nunții lor și sunt foarte mișcați că v-ați răpit din timp pentru a le scrie. A fost cu adevărat un gest frumos și foarte apreciat de Altețele Lor Regale, care vă transmit cele mai bune urări.“
Odată cu acest gest, se încheie și task-urile pe care Prințul Harry și Meghan Markle le-au avut cu privire la nunta regală.
Citește și…
Foto: hepta.ro