Faptul că Pierce Brosnan e un actor bun știm cu toții, dar știai că e și un pictor apreciat? De curând, actorul din James Bond a donat un tablou cu Bob Dylan, pictat de el, pentru evenimentul caritabil din cadrul Galei amFAR, Cinema Against AIDS, care se pare că a fost licitat cu 1,2 milioane de euro.
Un alt detaliu cool despre Pierce Brosnan e că acesta a studiat ilustrația comercială la una dintre cele mai bune școli din lume – St. Martin’s School of Art din Londra. Se împlinesc 30 de ani de când actorul pictează și se pare că își dorește să ia în serios această meserie. „Mi-am dorit întotdeuana să fiu artist, pictor. Am început ca învățăcel într-un mic studio din sudul Londrei“, a declarat pe site-ul său.
„Pictez de mulți ani. Acum, în ultimii ani ani a devenit ceva mai serios. Mă gândesc și sper că în viitorul apropiat voi avea și o expoziție și voi lansa și un album. Poate anul viitor“, a declarat actorul într-un interviu pentru Huffington Post.
Foto: hepta.ro