Erau la fel, doar că le trăiam doar eu. Acum sunt peste sute de mii de oameni, prietenii mei virtuali, care au parte de aceste experiențe vizuale, stând acasă, în mașină, sau pe unde își mai verifică ei Instagramul. Vacanțele mele sunt mai bogate pentru că am acest feedback direct la postări și mesaje primite de la ei, cu sfaturi și recomandări din ambele sensuri. Așadar, și eu, și ei ne-am îmbogățit.
Să spună o poveste, să vorbească prin imagine. Eu, ca follower, vreau să plec cu ceva nou de pe feed-ul unui cont pe care-l urmăresc. La rândul meu, fac la fel pentru followerii mei, încerc să le ofer ceva, o informație despre locul respectiv, despre mine, despre un eveniment la care am asistat. Sigur că trebuie să arate foarte bine și o și editez.
Instagram Story, chiar dacă postez după vacanță. Nu anunț oamenii când sunt într-un anumit loc și încerc să nu postez în timp real. În primul rând, ca să am timp suficient să mă bucur de vacanță, dar și pentru că nu vreau să stau tot timpul online. La întoarcere, am și alte sentimente decât cele la cald. Păstrez în highlights destinațiile, astfel încât să le vadă și cei care nu au apucat, după ce ele se șterg de pe Stories. De asemenea, special pentru călători, am făcut un cont (@i_am_a_traveller_soul) unde postez numai destinații, mâncare locală, obiceiuri și tot ce mai găsesc pe la alții și ar putea să fie interesant și pentru noi.
Cu filtru, dar nu exagerez. Să nu deformăm realitatea. De multe ori, ajung într-un loc și, dacă nu e soare, de exemplu, atunci mă ajut de un filtru pentru că a doua oară nu mai am timp să vin să pândesc cerul perfect.
Photoshop Express. Este un program mai facil, pentru mobil. Merge totul foarte repede, nu e o aplicație pe care să o folosesc în toate cazurile, pentru că am început să mă pricep puțin și reușesc să fac o poză dreaptă din prima, fără alte obiecte inutile în cadru, cu poziția bună față de lumină etc.
Sevilla, Coasta Amalfi, Bali.
Nu diferă prea mult, îmi place să fotografiez locurile prin care merg. Am făcut asta și pe vremea când nu exista social media și o fac și acum. Că acum postez fotografiile pe Instagram e și mai bine. Mi se pare foarte tare când primesc mesaje cu „am fost în locul ăla datorită ție și mi-a plăcut enorm”. Chiar zilele trecute vorbeam cu cineva și mi-a zis că, după ce a văzut materialele de pe blog despre Portugalia, s-a decis să viziteze Lisabona. Astfel de mesaje de la oameni mă fac să mă simt foarte, foarte bine.
Poveste. Să fie o fotografie care să spună ceva, care să transmită ceva. Care să te facă să bagi inimioara în funcțiune. Cred că asta ne face diferiți. Suntem atâția oameni care fotografiem o clădire, o mare, o plajă sau niște oameni care se bucură ascultând muzică la un festival, însă felul în care faci treaba asta face ca fotografia postată pe Instagram să fie unică, să fie filă din cartea cu povești pe care o spui. Cred că doar așa ajungi la oameni.
Instagram Story mi se pare cel mai aproape de noi. Acolo e cea mai lipsită de filtre bucată din noi. Acolo e fix așa cum se întâmplă treaba. Acolo mi se pare că suntem cel mai aproape de varianta noastră autentică. Vezi o porție de mâncare bună, ce se mai întâmplă la party-uri, e fun pe Story.
De ce să nu recunoaștem că sunt fotografii care arată mult mai bine cu filtre? Acum nu să exagerăm, însă eu mă joc cu aplicațiile și cu filtrele. Îmi place când văd o poză mișto la cineva și nu mă deranjează deloc dacă are filtre. Am un amic care spunea o treabă foarte mișto despre feed-ul meu: „Dacă vreau să văd Bucureștiul într-un mod mai optimist, mai plin de culoare și mai viu intru la tine pe Instagram”. Mi se pare unul dintre cele mai frumoase complimente ever. Și fix așa e. E destul de cenușiu uneori Bucureștiul, de ce să nu fie și mai colorat undeva? Așa că de-aia există Instagram.
Folosesc o singură aplicație. Se numește VSCO și cu ea mă joc zilnic. Am niște filtre pe care le folosesc, mă joc mai mult la culori, la saturație. Nu sunt un mare „inginer”, însă am un film al meu pe care îl parcurg. Se vede asta și pe feed.
Islanda, Cinque Terre, Puglia.
La început, vacanțele mele nu erau așa dese ca acum, însă pasiunea de a face poze există de multă vreme, din familie. A urmat perioada Instagram, când am uitat să mă mai bucur de locuri, de liniște, de oameni, când în orice loc vedeam potențial pentru un client, pentru o campanie, pentru un feed mai dinamic. Azi, vacanțele încep să semene în sfârșit a vacanțe. Fac poze, însă doar la golden hours, doar într-o manieră firească, fără să mă dau peste cap, fără să car ținute speciale după mine, fără să fac research de locuri populare. Simt că trebuie să revenim toți la normal.
O lumina bună, o încadrare 4:5, o atitudine care să transmită o stare, un mesaj, un loc magnific, un subiect mai personal.
Pe Story totul este raw, în timp real, natural, firesc, mult! Pe feed postez o dată sau de două ori pe zi, editez mai mult și mă decid extrem de greu ce poză merită să fie postată acolo.
Am început să fiu mare fan al pozelor fără filtru, însă cum succesul cel mare mi-l aduc pozele editate, rămân în zona aceasta, dar mai puțin exagerată decât în trecut.
Sunt multe, nu am o ordine în care le folosesc. Uneori, nici nu le folosesc pe toate, dar printre cele mai populare sunt VSCO, Snapseed, Lightroom, Colourtone.
Italia este Instagram-friendly oriunde ai alege să mergi, Parisul rămâne extrem de instagramabil și uimitor, iar acum a început să îmi placă mult și Bucureștiul.