Din Brașovul în care scria Poker, inițial un cadou pentru un prieten, ce avea să se transforme în romanul care l-a impus ca unul dintre cei mai apreciați scriitori ai generației sale, cu o oprire în insula Rhodos, acolo unde în toamna lui 2015 petrecea cinci săptămâni și două zile alături de logodnica sa – călătorie care stă la baza celei mai noi dintre cărțile sale, Ultraviolență (Polirom 2017, al treilea roman al trilogiei Poker), până la Salzburg, locul de unde a răspuns interviului de față, Bogdan Coșa creionează aici câteva fragmente din cotidianul prozatorului născut în ’89. E cam așa…

Vacanțele din cărți: Ultraviolență

Cum a apărut romanul, e o călătorie reală în spatele lui?

Da, s-a-ntâmplat acum doi ani: am pus ban pe ban și-am plecat alături de logodnica mea în Rhodos. Am stat cinci săptămâni și două zile, ne-a costat sub 400 de euro de persoană, cu drum cu tot. E drept, am dormit la un centru pentru scriitori și traducători, dar dacă mergi în octombrie găsești cazare foarte ieftină și vremea e în continuare grozavă. A fost unul din cele mai bune lucruri pe care le-am făcut cu timpul și banii mei și plănuiesc să repet experiența cât mai curând, poate chiar anul următor (singura problemă e că trebuie să las câinele în grija cuiva, doar asta mă mai înmoaie).

Acum, să fiu sincer, n-am scris nimic pe insulă. Am înotat, am povestit verzi și uscate… Am citit, am făcut dragoste… Într-o zi m-am apucat de tradus, dar după vreo două pagini mi-am dat seama că nu rentează; că nu se știe când o să mai am ocazia să dispar complet de pe radar atâta timp, așa că m-am întors cu totul spre viață, în prezent. E mișto să stai o perioadă mai lungă numai cu partenera/partenerul, de dimineață până seară, vreau să zic, nu jumătate de oră înainte și două ore după ce vii de la birou, cum se-ntâmplă, din păcate, de obicei.

E și un test pentru relație, viața de cuplu se simplifică foarte plăcut dacă iese bine.

De scris m-am apucat abia după un an, când s-au așezat informațiile într-un sistem. Nu cred că merită să te oprești și să scrii despre ce ți se întâmplă în momentul ăla; dacă ții neapărat, poți să faci o notiță, dar literatura se scrie mai târziu, după ce se decantează umorile, mai ales dacă e vorba de un roman de dragoste într-o anumită măsură autobiografic, cum e Ultraviolență.

Un joc de noroc: Poker

Cum ai scris Pocker, ce te-a inspirat și cum ai privit succesul cărții?

Poker a fost inițial un cadou pentru un prieten foarte bogat, căruia nu aș fi avut ce să-i dăruiesc. Urma să mă mut din Brașov și voiam să-i mulțumesc cumva pentru o sumă de gesturi pe care le făcuse de-a lungul timpului, așa că am pus cap la cap câteva întâmplări din adolescența noastră întârziată și l-am printat undeva într-un gang. Faptul că la două luni distanță a dat peste el cineva și a zis că merită publicat a fost, desigur, de bun augur, mi-a schimbat viața.

Succesul despre care vorbești m-a învățat să-mi gestionez vanitatea, care clocotea în mine pentru prima oară și cu care nu știam ce să fac. Avusesem o viață destul de nefericită până atunci, constantă la nivel emoțional, așa că noul val de afecte a adus cu sine o doză mare de confuzie, complicând ecuația. Știam că romanul nu e unul nemaivăzut, dar faptul că mai mult de o mie de oameni îl cumpăraseră însemna totuși ceva: o mie de oameni interesați de ceva care are de-a face cu mine! A fost punctul de cotitură, atunci mi-am promis că o să fac tot posibilul să învăț să scriu, să public romane mai bune. Așa am început să citesc totul cu creionul în mână, atent. În timp, pe lângă scris, am învățat multe. E incredibil câte poți să înveți de unul singur dacă ai răbdare; cât de mult ți se poate îmbunătăți astfel viața.

La masa de scris

Cum și unde scrii, ce tabieturi ai?

Încep pe post-it-uri, apoi dezvolt în agende pe care ulterior nu le mai consult. La un moment dat se adună atât de multe notițe și foi scrise de mână încât, speriat la gândul că va trebui să trec prin ele și să le dactilografiez cu discernământ, le arunc la gunoi și o iau de la capăt direct pe laptop, pe curat; în câteva săptămâni iese primul draft, după care tai și rescriu tot ce-i de rescris până sună cum trebuie.

Încă nu am tabieturi de scriitor, dar știu că o să vină cu vârsta – și îmi propun să nu mă opun.

Prima călătorie din viața ta

Pentru că până atunci nu fusesem decât la țară, la bunici, din primul salariu am plecat la mare. Mi-a venit să plâng când am văzut-o în depărtare. Aveam 19 ani.

Cărțile din bagaje

Ce cărți iei cu tine toamna asta?

Ieri am ajuns în Salzburg și am despachetat: Carver, Ian McEwan, Bellow și Aleksandar Hemon, două volume de Cehov, plus Cele mai bune texte noi despre familie (Freeman’s). Am făcut rost de cursurile de literatură ale lui Nabokov, voiam de ani buni să le citesc, așa că le-am luat cu mine. Din categoria doorstopper, Uwe Tellkamp, Turnul, Hans Fallada, Singur în Berlin, Günter Grass, Toba de tinichea; două volume de Jung, două de Marie-Louise von Franz, Jean Améry și cursurile de germană. A rămas că îmi cumpăr de aici ceva de-ncălțat și ceva haine groase.

O călătorie inspirată de o carte, de un scriitor

Ai pornit vreodată pe urmele cuiva?

Nu, îmi pare rău. Dacă vrei să pornești pe urmele unui scriitor tot ce trebuie să faci e să-i citești cărțile.

Timp liber în București sau ce faci când nu ai nimic de făcut

Sunt foarte mult pe afară, dar de cele mai multe ori ies cu câinele sau cu bicicleta, așa că nu intru în localuri. Am stat prea mult în cafenelele și pub-uri cât am jucat poker, mii de ore, încât acum aș face orice altceva cu timpul meu.

Dacă se-ntâmplă să intru, beau o bere singur și plec, nu-mi place să fiu însoțit. Și atunci, dacă e prea multă lume, îmi pun căștile. Am stat prea mult cu oameni de care nu mă lega nimic și am fost nevoit să-i ascult vorbind toate prostiile, e teribil.

O stradă pe care te-ai întoarce oricând

Pe Părintele Galeriu, în sectorul 2, pentru că acolo-i casa mea și acolo mă simt cel mai bine.

O întâmplare mai puțin obișnuită (de oriunde)

Eram în Wiesbaden și locuiam în Villa Clementine, o casă splendidă din centru. Jos erau birourile angajaților de la Literaturhaus, la etajul unu era un restaurant foarte chic iar la doi erau apartamentele artiștilor rezidenți. Într-o noapte, când mă-ntorceam de la plimbare, am apăsat din greșeală butonul 1, nu 2, unde trebuia să ajung, și ușile liftului s-au deschis în întuneric; mobilierul din lemn masiv strălucea ici și colo în lumina stâlpilor de pe trotuar, la același nivel cu ferestrele înalte, la fel și oglinzile, candelabrele, sticlele și paharele din bar… Am rămas o bucată acolo, în acea cută a realității. Mai târziu mi-a părut rău că nu mi-am tăiat o felie de tort.

O întâlnire imaginară

Dacă te-ai putea întâlni cu orice scriitor, în orice loc și timp, cine ar fi, unde, când și de ce?

Nu mă interesează să cunosc personal scriitori. De dragul jocului, OK, m-aș întâlni cu Paracelsus în secolul XV, dar mi-ar plăcea să-l urmăresc de departe – era cam imprevizibil.

Foto: Ciprian Hord, arhiva personală