Cum evităm să privim mâncarea ca pe un refugiu

Povestea mâncării în viața mea… după întâlnirea cu medicul nutriționist, corelată cu pregătirea pe care o am, privesc cu alţi ochi oamenii şi pe mine în general. Pe lângă o listă de alimente bune pentru sănătate şi regulile pentru a slăbi, este esențial sa pătrundem în sufletul care susține kilogramele în plus.

Încă din copilărie am fost obișnuiți cu mâncarea ca recompensă în urma unei reușite (să sărbătorim un eveniment) sau după o nereușită („ceva bun ca să mă simt mai bine”) – ori condiționare: „dacă mânânci tot din farfurie, poți merge la joacă”. Din copilărie suntem trataţi cu mâncare: copilul plânge, părintele îi dă de mâncare. Mâncarea dă o stare de bine pe moment, însă se creează o relaţie defectuoasă.

Aceasta a devenit un prieten bun de câte ori ne simţim bine sau nu, sau de câte ori suntem plictisiți, vrem să uităm, avem anxietăți sau suntem obosiți. Mâncarea după senzația de sațietate înseamnă un aport caloric de care nu avem nevoie… Toate acestea combinate cu sedentarism, scăderea ratei metabolice etc sunt responsabile de măsurile în plus la haine. Şi de multe deziluzii…

La medicul nutriţionist vine cineva care a pierdut controlul în relaţia cu mâncarea, dar nu pentru că mâncarea a devenit brusc prea îmbietoare.

Este mai uşor să recunoaştem că avem o problemă cu kilogramele decât că avem o problemă de altă natură – spre exemplu tristețea, depresia, stresul, neîmplinirea. V-aţi întrebat vreodată de ce rezultatele din cura de slăbit nu se păstrează? De kilogramele în plus putem scăpa mult mai uşor si pe termen lung dacă identificăm și vindecăm cauza care stă în spatele impulsului de a mânca.

Nu suntem obisnuiți să ne identificăm emoţiile şi să ne confruntăm cu ele. Trebuie să învăţăm să le gestionăm, sa nu le mai ignorăm sau să le negăm.

„Dacă eşti trist, ieşi undeva ca să nu mai fii, dacă eşti furios, calmează-te! Esti un om puternic!”, ne spunem uneori în dialogul interior. Ce ar fi daca am lăsa emoțiile să vină? Să stăm puțin cu ele și să vedem ce putem întelege din asta, asistat de un specialist in domeniu. Aici este omul cu adevărat puternic: cel care înfruntă, nu cel care ascunde, ignoră, fuge.

Concluzii: Cât am scris acest text, am fost tentată de 3 ori să mănânc, deşi nu îmi era foame ori sete. De fiecare dată, am rezistat pentru ca am credința că sunt pregătită să înfrunt emotiile cu mâinile goale.

Nu este foarte uşor să identificăm şi să recunoaştem în faţa noastră (şi cu atât mai greu în faţa celorlalţi) că avem probleme  de acest gen… totusi..

Povestind personal prin ce treci, echilibrul tau va veni din toate punctele de vedere… de ce mâncarea ca refugiu şi nu echilibrul emoțiilor?

Text de Simona Grigore, General Manager, Life and Sports Clinic