Odată cu schimbarea sezonului, organismul nostru trebuie să se adapteze la noile condiții. Dacă ai început deja să îți organizezi dressing-ul pentru primăvară, află că și buzele tale au nevoie de o extra-îngrijire, chiar dacă vorbim despre sezonul cald. Și ele sunt afectate de schimbările de temperatură. Află mai jos cum îți poți îngriji buzele după sezonul rece.
Știai că pielea buzelor nu conține lipide, uleiuri sau grăsimi? În același timp, ea este și cea mai expusă și subțire piele de pe ten. Prin urmare, are nevoie de o îngrijire corespunzătoare. Poți contribui la îngrijirea acestora dacă urmezi câțiva pași simpli:
Exfolierea buzelor se face periodic, prin îndepărtarea stratului de celule moarte de la suprafața pielii. Pentru acest proces poți încerca mai multe produse din comerț destinate exfolierii buzelor, însă dacă ești în căutarea unui efect rapid, îți recomand următoarea rețetă: amestecă o linguriță de zahăr cu o linguriță de miere și masează-ți buzele cu pasta obținută. În cel mai scurt timp, buzele tale vor deveni moi și catifelate.
Acest pas este foarte important, la fel de important ca exfolierea buzelor. Pentru hidratarea lor, folosește un balsam de buze hrănitor, care va reface structura pielii și va reda elasticitatea buzelor. Încearcă noul balsam de buze NIVEA Pop-Ball. Datorită noii forme de aplicare sferice, buzele sunt hidratate dintr-o singură mișcare. Formula de îngrijire cu zmeură și măr roșu îngrijește intens pielea delicată a buzelor și le oferă strălucire.
Dacă ai trecut cu brio de primii doi pași, acum ești fericita posesoare a unor buze exfoliate și hidratate. Ce urmează? Acum poți purta cu ușurință orice nuanță de ruj îți dorești. Dacă vrei să fii în ton cu primăvara, alege un ruj strălucitor într-o culoare vibrantă. Îți recomandăm noile rujuri L’Oreal Color Riche Shine, care au o formulă super hidratantă și sunt disponibile în 12 nuanțe delicioase.