Christophe Sapena, Trends Manager – Art Direction LEROY MERLIN, ne vorbește despre cele mai noi trenduri în materie de design interior.
Christophe Sapena, Trends Manager – Art Direction LEROY MERLIN
Cum dăm un suflu nou casei? Ce culori, ce stiluri alegem? Avem de ales dintr-o multitudine de idei de redecorare – de la culori, stiluri, texturi și combinații, nu trebuie decât să ne lăsăm personalitatea să se manifeste. Christophe Sapena subliniază că nu există greșeli în designul interior, atât timp cât ținem cont de îmbinarea dintre spațiu, culoare și funcționalitate.
LEROY MERLIN introduce o gamă variată de obiecte coordonate cromatic în raionul decorațiuni. Astfel clienții vor putea realiza un decor armonios din punct de vedere vizual atunci când decid să își reamenajeze căminul.
„O gamă de produse coordonată cromatic presupune ca o draperie și un tapet, de exemplu, să aibă nuanțe identice, astfel încât elementele decorative să facă parte din aceeași poveste. Păstrăm astfel cooerența vizuală a ansamblului și evităm încărcarea încăperilor cu multe culori care obosesc privirea. ” – a declarat Christophe Sapena, Trends Manager – Art Direction LEROY MERLIN
La nivel global, trendurile acestui an în materie de design interior sunt reprezentate de:
Referitor la culoarea anului, Living Coral, Cristophe Sapena îndeamnă la cumpătare și echilibru în alegerile decorative: „Trendurile sunt efemere, iar alegerea unui obiect de mari dimensiuni în culoarea anului, poate fi o achiziție neinspirată. Recomandarea mea pentru clienți este aceea de a cumpăra obiecte mici în tendințe de ultima oră, căci astfel de obiecte pot fi încadrate cu ușurință în decorurile actuale.”
LEROY MERLIN propune patru stiluri decorative care ajută clienții să își amenajeze locuința în funcție de personalitatea și stilul lor de viață, astfel:
Stilul Clasic este stilul decorativ potrivit celor care îşi doresc o casă elegantă şi confortabilă, dar şi celor care preferă obiecte durabile, ce nu se demodează în timp.
Stilul Natural este stilul de amenajare dedicat persoanelor care trăiesc în oraşe aglomerate, dar simt nevoia de a avea un spaţiu cald şi relaxant acasă.
Stilul Future este stilul decorativ potrivit tinerilor din oraşele mari, dar şi persoanelor deschise la amenajări cu accente îndrăzneţe.
Stilul Charm este un stil de amenajare delicat şi liniştitor, potrivit cuplurilor tinere cu copii sau persoanelor active în domenii artistice, creative.
Fiecare dintre aceste stiluri sunt prezentate în magazinele LEROY MERLIN, proiectate de designeri și amenajate de către echipele din magazin, cu scopul de a inspira clienții în alegerea celor mai potrivite obiecte pentru ACASĂ.
Și da, putem mixa mai multe stiluri în aceeasi casă. “Nu există greșeli în redecorarea casei. E vorba doar de felul în care îmbini diverse elemente și, dacă stăpânești acest aspect, e minunat. Poți îmbina cu succes stilul contemporan cu cel clasic. Dacă nu știi cum s-o faci, atunci e treaba noastră să te ajutăm și să te inspirăm pentru a reuși”, adaugă Sapena.