Cum obții sprâncene naturale cu ajutorul machiajului

Asemeni multor subiecte legate de machiaj, când vorbim despre sprâncene, nu putem contura o imagine universal valabilă. Adaptarea unei forme ideale de sprâncene se realizează în funcție de mai mulți factori – fizionomie, preferințe personale, densitatea firelor de păr din sprâncene sau culoarea părului. Aceste aspecte diferă cu siguranță de la femeie la femeie, așadar, nu putem stabili un anumit tip de sprâncene care să funcționeze pentru toată lumea. După ce aflăm care este forma și culoarea potrivită pentru noi, putem alege și produsele cu care să realizăm un machiaj foarte natural. Acest ghid este potrivit celor care își doresc să contureze sprâncene cu un aspect natural, potrivite oricărui look.

Am realizat și un tutorial de machiaj care te poate ajuta:

Primul pas este alegerea formei potrivite fizionomiei noastre. Sprâncenele au un rol crucial în aspectul final al machiajului deoarece expresivitatea feței poate fi schimbată radical prin forma acestora. Am putea spune chiar că sprâncenele noastre vorbesc printr-un limbaj non-verbal. Acestea pot influența percepția pe care o au despre noi persoanele cu care intrăm în contact zilnic. Un anumit contur ne poate oferi o figură mai blândă, alte tipuri de contur, una mai aspră. În principiu, cu cât există unghiuri mai grafice în forma sprâncenelor, cu atât imaginea noastră va fi înăsprită. Secretul este să găsim un echilibru. Cea mai ușoară metodă este urmărirea formei naturale deja existente. Pentru a putea vedea care este aspectul original al sprâncenelor noastre, ar fi ideal să lăsăm să treacă o perioadă de timp fără a le pensa. Abia apoi putem observa exact ce trebuie umplut și ce trebuie eliminat.

Următorul pas este alegerea unei nuanțe potrivite părului și tenului nostru. În mod normal, pentru a obține un look natural, este ideal să alegem un produs cu aproximativ două nuanțe mai deschis decât tonul părului, în niciun caz mai închis. Nu numai forma sprâncenelor ne poate înăspri, ci și culoarea acestora. O nuanță mult prea închisă nu numai că va crea o aparență rece, dar va fura atenția de la orice altă trăsătură a feței tale, cei din jur nu vor putea observa decât sprâncenele, în special atunci când ai tenul deschis și se creează un contrast mare. Pe lângă nuanță (mai deschisă sau mai închisă), trebuie să alegem și un subton potrivit, în funcție de culoarea părului. O greșeală des întâlnită este alegerea unui subton prea cald când, în mod normal, sprâncenele au un subton neutru spre rece. Singurele excepții sunt persoanele care au părul roșcat sau într-o nuanță foarte caldă. ANASTASIA BEVERLY HILLS Brow Powder este o pudră de sprâncene cu un aspect foarte natural, care este disponibilă în 11 nuanțe. Este imposibil să nu o găsești pe cea care ți se potrivește. Acest produs se aplică cel mai bine cu pensula Anastasia Beverly Hills 7B, prin linii care imită firele naturale de păr. Disponibile în saloanele Anastasia Beverly Hills și aici.

Pentru a fixa sprâncenele într-un mod natural, ordonat, fără a le încărca, putem aplica un gel transparent precum BENEFIT Brow Setter, disponibil în magazinele Sephora.

În funcție de densitatea firelor de păr, putem alege ce tip de produs de umplere ni se potrivește. În cazul în care avem relativ puține fire de păr în sprâncene, trebuie să alegem un produs cu care putem imita fire de păr acolo unde acestea lipsesc, precum creionul Brow Wiz de la Anastasia Beverly Hills. Acesta oferă formă, lăsând în același timp un aspect foarte natural deoarece nu are un pigment extrem de intens. Dacă avem însă destule fire de păr, putem peria pur și simplu sprâncenele cu un produs de tip Tinted Brow Mascara precum cel de la NYX. Acest rimel pentru sprâncene adaugă o tentă naturală de culoare și le menține aranjate pe tot parcursul zilei. Disponibil în magazinele NYX.

După ce urmărești acești pași și decizi ce ți se potrivește în funcție de fiecare aspect, nu rămâne decât să exersezi până când ești mulțumită de rezultat.

Foto & Makeup sus: Claudia Neacșu