Iarna, accesoriile pentru cap tind să aibă un rol-cheie în ținute, tocmai de aceea o să le dăm și noi atenție și-o să vorbim despre șepci, băști, eșarfe ori agrafe with a twist.
E accesoriul nelipsit în sezonul rece, însă iarna asta, îți propun să-l întrebuințezi ușor atipic și să-l porți pe post de „basma“. Silueta ta va avea un aer sofisticat dacă alegi un mantou lung și un fular în aceeași nuanță.
Eșarfele pe care le-ai purtat în sezonul trecut la gât își dovedesc acum utilitatea. Folosește-le ca Audrey Hepburn în ziua nunții cu Dr. Dotti sau precum doamnele anilor ’60.
Nu e nevoie să-ți cumperi o șapcă special pentru iarnă, dacă obișnuiești să porți acest accesoriu, adaugă-i o eșarfă într-o culoare asemănătoare sau cu un print similar și obții un ansamblu cât se poate de cool.
Pentru outfiturile de seară, o fundă generoasă care să-ți țină părul legat la spate poate fi acel touch sexy și totodată neașteptat al ținutei. Varianta cea mai cool de styling? Poartă o fundă din catifea ori din mătase cu un costum de inspirație masculină.
Din punctul meu de vedere, pălăria cu o calotă scurtă și cu borurile drepte și largi este cea mai cool pălărie a sezonului, însă și în acest caz ai variante nenumărate dintre care să alegi pălăria perfectă. Fii atentă însă la detalii și investește într-o pălărie lucrată impecabil, pentru că orice imperfecțiune va influența aspectul per ansamblu al outfitului.
Există o abundență de băști de toate formele și dimensiunile în magazine – french, british ori chiar scotish inspired, așa că poți jongla cu acest aspect în voie.
Foto: hepta.ro