Cum putem rupe cercul vicios al relațiilor defectuoase

Pornim la drum cu o serie de mesaje subtile sau explicite despre cum ar trebui să arate o relație de cuplu sau ce ar trebui să facem în cadrul ei. Și, fie că ne așteptăm să găsim toate împlinirile prin intermediul relației, fie că ne simțim îndreptățiți să explodăm în crize de gelozie și să verificăm telefonul sau conturile de social media ale partenerei sau partenerului, în oricare dintre aceste două variante ne-am afla, am fi oricum departe de zona în care e firesc să se desfășoare o relație sănătoasă.

Problema nu e că niște specialiști ne-ar da note proaste la evaluarea relației, ci că oricare dintre noi, ajuns într-o asemenea situație, suferă. Da, suferința din dragoste face parte integrantă din procesul maturizării emoționale, însă e nevoie să o tratăm precum un simptom al unor răni personale ce necesită vindecare. Scopul suferinței este să ajungem la vindecare, nu la deprinderea capacității de a o tolera sau de a ne obișnui cu ea.

De unde să începem? De la început ar fi cel mai bine! Care este motivul pentru care ne dorim o relație? Sperăm, cumva, că așa vom umple golul pe care îl avem în interiorul nostru? Că nu ne vom mai simți singuri și că vom descoperi, în sfârșit, bucuria de a trăi? Că vom avea alături și un prieten pe viață și un partener de sex? Suntem dispuși la orice sacrificii personale în numele iubirii? Credem că iubirea pe care o trăim ar putea triumfa pe termen lung chiar dacă nu ne dorim acum aceleași lucruri ca celălalt? Ne apucă plânsul sau disperarea când nu obținem ceea ce ne-am așteptat? Suntem resemnați sau deznădăjduiți pentru că am ajuns de atâtea ori până acum la despărțiri? Ne-au obosit promisiunile neonorate și toată lupta și controlul în van?

Când nimic nu pare a funcționa, ne-ar fi de mare folos să trecem peste credința că viața e grea și noi lipsiți de noroc. Dacă am continua să căutăm adevărul personal, nu mică ne-ar fi mirarea să descoperim că acesta zace în niște explicații foarte simple, dar nu neapărat ușor de digerat. Spre exemplu, cât de provocator ar fi pentru tine să te consideri responsabil pentru propria suferință?

Nu îmi imaginez că ai accepta pur și simplu, dar e nevoie să ne uităm la povestea relațiilor noastre și din această perspectivă. Pentru că, de cele mai multe ori, nu realizăm că cerem partenerei sau partenerului să facă ceva ce nu e treaba ei/lui să facă. Sau că pretindem să ni se dea de unde nici celălalt nu are. Și uneori insistăm să facem asta prin modalități absolut dăunătoare: crize extreme de gelozie sau furie, forme de manipulare și control, comportament agresiv sau pasiv-agresiv, retragere emoțională, critică și decizii impulsive de a pune capăt relației. În cabinet mă întâlnesc frecvent cu asemenea cazuri. Dedesubt se află o nevoie disperată de a fi vindecat de către celălalt membru al relației, doar că asta nu se poate obține prin acțiuni care creează tensiune, indignare, mânie, resentimente, durere… în felul acesta doar scoatem la suprafață mai multă suferință.

În relații am fost răniți, în relații ne putem vindeca. Dar să ne identificăm nevoia de vindecare și apoi să ne asigurăm ca partenera/partenerul este dispus la a parcurge împreună un asemenea proces. Lucruri magice se pot întâmpla când partenerii se implică laolaltă într-o călătorie asumată de susținere reciprocă. E important, însă, să ținem cont că nimeni nu are vreo obligație de a ne furniza ceea ce ducem lipsă. În caz contrar, nedreptatea nu ar fi făcută doar celuilalt, ci nouă în primul rând. Pentru că, insistând să cerem de unde nu e, în loc să constatăm și să acceptăm lipsa, devenim responsabili pentru alegerea de a rămâne nemișcați în starea de suferință. Comportamentul care rănește poate fi al celuilalt, dar alegerea de a rămâne ne aparține.

Pentru mulți aflați în asemenea situații, se potrivește opțiunea de a renunța la căutarea unei partenere/partener pentru o vreme și de a se focusa în acest interval pe propria persoană, pentru a se uita cu profunzime și onestitate la propriile motivații și comportamente, la tiparele în baza cărora face selecția partenerilor, la suferința neprocesată din relațiile anterioare sau dacă se află la un nivel suficient cu încrederea și stima de sine. E nevoie să învățăm criteriul selecției mature atunci când ne dorim o relație: mai degrabă nivelul compatibilității decât ceea ce ne spune inima.

Ar putea fi eliberator să înțelegem că avem puterea de a obține ceea ce ne dorim de la viață fără a fi condiționați de ceva din partea celorlalți. Cu toții merităm iubire în viețile noastre. Și pentru a ajunge să o trăim, merită să depunem efortul necesar. Să începem prin a accepta că noi suntem responsabili pentru propria fericire, nu partenera sau partenerul nostru.

Anca Pavel, psiholog și psihoterapeut relațional recomandat de www.paginadepsihologie.ro.