Fie că este vorba despre manichiură, hairstyle, relaxare sau skincare, recomandările experţilor de beauty pentru sezonul rece au un singur numitor comun: să arăţi bine şi să te simţi şi mai bine. Nu doar de sărbători, ci zi de zi.
Dacă urmărim ce se întâmplă pe catwalk, este imposibil să nu remarcăm tendinţa de a pune mai mult preţ pe frumuseţe naturală. Nu, nu vorbim de frumuseţea raw, ci despre well-groomed beauty, ceea ce presupune să te îngrijeşti astfel încât să pară că nu ai depus mari eforturi să ai manichiura impecabilă, spre exemplu. Evident, cel mai simplu e să apelezi la specialiştii de La The Bar – singurul beauty bar din România ce oferă servicii express şi tratamente de calitate. Şi nu doar că e locul ideal pentru persoanele grăbite, care nu doresc să petreacă prea mult timp în saloane, dar aici îţi este înţeleasă şi dorinţa pentru produse bio. Nu mă refer la cele comestibile, ci la cele care stau la baza manichiurii Bio Sculpture Gel. Disponibil în peste 150 nuanţe, gelul care se aplică pe unghii este pe bază de trestie de zahăr, cu un conţinut mare de vitamine esenţiale. Rolul său este de a hrăni, a trata şi a fortifica unghia. Practic, beneficiezi de un tratament şi totodată de o manichiură în culorile sezonului, care rezistă până la trei săptămâni.
Unde: The Bar, Calea Floreasca, 246 B.
Lejere sau sofisticate, coafurile care au făcut furori pe podium pot fi preluate de oricare dintre noi cu o singură condiţie: să avem un păr sănătos. „Atunci când părul nu este exagerat de procesat chimic şi este îngrijit cu produsele adecvate, străluceşte natural şi se aranjează cu uşurinţă”, explică George Soare, unul dintre cei mai apreciaţi hairstilişti din România. El a militat întotdeauna pentru ideea că nu avem nevoie de mai mult de două produse pentru îngrijire (şampon şi mască/balsam) şi două produse de styling (pe care le alegem în funcţie de nevoi, de exemplu serum hidratant şi fixativ). „La petreceri festive sau zi de zi, părul sănătos stârneşte toată admiraţia. Iar dacă vă încântă acel glass look à la Akris, vă recomand gama Mythic Oil de la L’Oréal Professionnel. Îmbogăţite cu uleiuri esenţiale ce hrănesc fibra capilară în profunzime, şamponul, masca, uleiul şi spray-ul pentru un luciu suprem (Shimmering Oil, preferatul meu) te ajută să obţii coafuri cu adevărat wow.
Ideale atât pentru părul drept mătăsos, cât şi pentru buclele fluide şi catifelate”, detaliază expertul. Puteţi să folosiţi produsele şi acasă, evident. Vă încurajez însă să mergeţi la salon pentru o experienţă senzorială şi pentru a profita de know-how-ul lui George.
Unde: Tribute by George Soare, strada Londra, nr. 36.
Cui nu i-ar plăcea o escapadă în Bali într-o dimineaţă friguroasă de iarnă?! Nu s-a inventat teleportarea, dar îţi împărtăşesc un truc, care ar putea funcţiona la fel de bine: o şedinţă de masaj balinez în Bucureşti cu Iin Komang, massage &therapy expert. Pasionată să includă vechile tradiţii balineze în tehnicile de înfrumuseţare modernă, Iin ştie secrete pe care doar locuitorii insulei le cunosc: cum să fii bine tu cu tine. Răsfăţul este însoţit de muzică în surdină şi arome inconfundabile ale uleiurilor esenţiale de iasomie, ylang-ylang sau lemn de santal. Îmbinând tehnici din masajul indonezian şi chinezesc, masajul tradiţional balinez stimulează punctele energetice ale corpului.
Dincolo de faptul că te relaxează profund şi te ajută să îţi recapeţi echilibrul emoţional, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi stimulează sistemul imunitar. Iniţial, în prima parte a şedinţei, vei avea parte de un masaj energic din cap până în picioare, efectuat cu vârfurile degetelor şi cu antebraţele. Mai apoi, urmează o înlănţuire demişcări de întindere, care sunt blânde, şi nicidecum dureroase, şi mişcări de remodelare ale trupului. La final, masajul blând al cefei şi al spatelui te va face să te simţi alt om. Mai mult ca sigur acesta este motivul pentru care nimeni nu pleacă de la Iin fără să îşi programeze următoarea şedinţă.
Unde: Le Boudoir-Boutique de Beauté,
str. Primăverii, nr. 39.
Medici dermatologi de renume de pe tot globul au ales să lucreze cu HarmonyXL PRO de la Alma Lasers (o platformă laser, declarată cea mai eficientă din lume, care doar schimbând capetele de tratament, oferă soluţii performante pentru eliminarea ridurilor, a acneei, a cuperozei, a vaselor de sânge sparte, a transpiraţiei excesive şi lista poate continua). Rezultatele pe care le-au obţinut pacienţii în urma tratamentului ClearLift i-a surprins însă şi pe experţi, aveam să descopăr recent la o conferinţă de beauty. „Fără durere şi extrem de precis, terapia diminuează radical imperfecţiunile tenului datorate înaintării în vârstă (riduri, linii fine, diferite leziuni cutanate, pierderea fermităţii şi a elasticităţii pielii). În plus, este printre puţinele tratamente laser ce pot fi efectuate cu succes în jurul ochilor (eliminând acele riduri numite popular laba gâştei) sau pe gât”, mi-a explicat Amalia Anghel, medic dermatolog în clinica căruia se regăsesc cele mai noi echipamente. Mare atenţie! ClearLift este efectuat cu ajutorul unui laser, care nu necesită perioadă de recuperare, dar acţionează în profunzime, stimulând atât reînnoirea colagenului, cât şi contracţia ţesutului. Asta numesc şi eu inovaţie!
Text: Bianca Nuţu