Trăim într-un ritm alert. Zi de zi, programul ne este tot mai încărcat şi devine din ce în ce mai greu să jonglăm cu task-urile de la birou şi responsabilităţile din viaţa privată. Ca să ţină pasul cu agenda noastră plină, brandurile din industria de beauty ne vin în ajutor cu o nouă generaţie de produse care încorporează mai multe beneficii într-unul singur, transformându-ne în adevărate experte în time management.
Ştim prea bine că peste tot în lume, femeile sunt extrem de ocupate şi nu au prea mult timp la dispoziţie pentru machiaj. Vor totuşi să obţină look-uri ireproşabile rapid, fără să recurgă la prea multe artificii. Dorinţele lor au adus la simplificarea radicală a ritualului de machiaj şi la creerea unor produse uşor de folosit, cu acţiune multiplă. Astfel, după ce BB cream-urile au fost o adevărat inovaţie, câştigându-şi popularitatea peste tot în lume, L’Oréal Make-up Designer Paris ne surprinde din nou cu un fond de ten compact care acoperă patru paşi esenţiali în machiaj dintr-o singură aplicare.
Disponibil în şase nuanţe, Accord Parfait Genius este primul fond de ten compact, care oferă beneficii 4 în 1: catifelează pielea şi o pregăteşte pentru machiaj ca un primer, uniformizează culoarea pielii aşa cum face un fond de ten, corectează imperfecţiunile ca un concealer şi are finish-ul unei pudre. Este soluţia ideală pentru toate femeile active, care îşi doresc un ten impecabil obţinut rapid şi folosind cât mai puţine produse. În plus, este atât de uşor de folosit încât e imposibil să dai greş. În doar un minut, chiar şi în cele mai agitate momente din viaţa ta, eşti ready to go.