Vara aceasta este despre rochii fluide, cu flori, buline, transparențe și materiale prețioase. Podiumurile au fost luate cu asalt de imprimeuri cu buline, am văzut polka dots dintre cele mai diverse, dar și vedetele au ales să poarte rochii și salopete îmbrățișând acest trend.
Jessica Alba a fost surprinsă de curând de paparazzi pe străzile din New York, purtând o rochie vaporoasă cu buline, accesorizată cu o pereche de sandale foarte comode, o geantă mică, neagră, și ochelari de soare.
Scarlett Johansson arată impecabil într-o salopetă roșie cu buline.
Olivia Buckland a optat pentru o salopetă cu o mânecă, foarte șic.
Aflată în vacanță, pe insula grecească Mykonos, Emily Ratajkowski și-a arătat trupul perfect într-o ținută lejeră, compusă dintr-un sutien cu buline, pantaloni albi de in și o pălărie de paie oversized.
Dua Lipa este foarte cool, într-o rochie albă cu buline negre. Starul și-a accesorizat rochia cu o pereche de sandale aurii și o beretă galbenă, pe care scrie: “solidaritate”.
Foto: Hepta