Internshipurile în industria modei sunt, conform filmelor precum „Diavolul se îmbracă de la Prada”, o oportunitate de a te întâlni cu designeri celebri, de a merge la defilări, şi de a te alege cu un total makeover.
Lucrurile nu stau chiar aşa – cel puţin, nu atât de simplu. E posibil să ajungi să stai la masă cu designeri, să mergi la Fashion Week şi să ai acces la fel de fel de oportunităţi, însă asta depinde de tine. Iată de unde să începi:
Ideea unui internship este să înveţi, însă asta nu reprezintă o scuză să te prezinţi în prima zi ca picată din lună. Fă un research legat de ce face exact compania şi legat de persoanele importante care lucrează în ea (cum ar fi fondatorul/fondatoarea), și fii la curent cu ce scrie presa despre companie. Nu numai că va fi mai uşor să ţii pasul, ci scad şi şansele să fii prinsă pe picior greşit, eventual făcând vreo gafă chiar din primele zile.
Partea bună e că, în industria modei, regulile sunt destul de relaxate în ceea ce priveşte ţinuta de birou. Este puţin probabil să ţi se impună o ţinută anume, ceea ce înseamnă că ai destul de multă libertate. Cu toate acestea, evită exagerările. Doar pentru că lucrezi într-un astfel de mediu nu înseamnă că o să faci impresie bună dacă se vede că încerci cu tot dinadinsul să compui ţinute care mai de care mai ieşite din comun, doar pentru a demonstra că poţi fi fashionable. În general, când te prezinţi la un internship, e o idee bună să oglindeşti stilul brandului, şi, în acelaşi timp, să porţi ceva care să îţi permită libertate de mişcare (mai mult ca sigur vei fi rugată să ajuţi cu diverse lucruri, de la a printa pagini din revistă şi până la a aranja haine pe rasteluri, în funcţie de companie şi tipul jobului, şi nu vrei să faci asta într-o fustă de care trebuie să tragi constant pentru că e prea scurtă, sau în pantofi care arată bine, dar care te bat).
Nu ar trebui să existe vreun moment în care să stai degeaba. Lucruri de făcut se găsesc mereu, chiar şi dintre cele mai mici. Nu o să se supere nimeni dacă faci lucruri care nu sunt incluse în descrierea internshipului (atâta vreme cât nu încurci alţi oameni, bineînţeles), dimpotrivă – iniţiativa de a fi mereu de ajutor va fi apreciată.
În afara cazului în care jobul tău are legătură cu telefonul (Instagram account coordinator, de exemplu), este o idee proastă să fii văzută prea des cu nasul în telefon. Nu e cazul să renunţi să mai arunci vreo privire întreaga zi, însă nu o să dea deloc bine să fii observată dând scroll pe Facebook când se presupune că ai venit la internship ca să ajuţi compania.
În general, lumea care face un internship îşi doreşte să se angajeze pe termen lung în companie. Însă chiar dacă faci internshipul pentru a aduna experienţă, arată că eşti implicată şi că îţi doreşti să ajuţi compania. Nu numai că este o atitudine pozitivă faţă de orice fel de proiect de care te apuci, ci şi, în cazul în care nu îţi doreşti un job permanent sau nu îţi poate fi oferit, este posibil să primeşti în schimb o recomandare care să te ajute pe viitor.
Din afară, lumea modei este văzută drept ceva extrem de glamourous, şi e destul de dificil de vizualizat că există şi lucruri mai puţin glam care trebuie făcute… în special ca intern. Ai face bine să nu strâmbi din nas la task-uri, chiar dacă simţi că sunt sub nivelul tău de competenţă. Eu una am făcut două internshipuri în Paris – la primul trebuia să ajut modelele să se îmbrace înainte de a ieşi pe podium (ceea ce e fix cum sună – legam şireturi, trăgeam fermoare), iar în cadrul celui de-al doilea, am transferat timp de o lună informaţii de pe cărţi de vizită ale unor designeri într-un document Excel. Da, în ambele cazuri era vorba despre lucruri mici, dar nu numai că am învăţat cât ceva din fiecare experienţă, ci am şi obţinut un job după.
Cel mai probabil vei întâlni oameni interesanţi prin intermediul internshipului. Fie în cadrul unor evenimente, fie pur şi simplu la birou. Profită de această ocazie şi, chiar dacă ești genul căreia îi vine greu să facă networking, încearcă să cunoşti cât mai multe persoane – niciodată nu se ştie cine va putea să te ajute în ce fel.
Am cunoscut o internă care şi-a luat „concediu” de o săptămână în mijlocul internshipului de o lună. Am cunoscut şi interne care, pentru că li se spusese că trebuie să stea patru ore pe zi la birou, spuneau că vor conţinuă următoarea zi cu ceva ce nu au apucat să termine, pentru că este ora la care pleacă. Ca şi în cazul unui job real, se va întâmpla să fie nevoie să stai peste program, iar faptul că faci asta deşi nu eşti obligată legal (din nou, lucru valabil şi pentru un job, nu numai pentru un internship) arată dedicare faţă de companie şi pasiune reală pentru ceea ce faci.
Chiar dacă ai experienţă, fiecare companie are o dinamică diferită, aşa că este foarte important să ştii dacă faci bine ceea ce faci/dacă ai înţeles ceea ce se aşteaptă de la tine. Chiar dacă ţi se pare că faci o treaba excelentă, cere să ţi se comunice atât reuşitele, cât şi greşelile.
Este mai bine să pui o întrebare relativ stupidă decât să faci ceva stupid şi să fie nevoie apoi să repari. Dacă nu e ceva la care poţi găsi singură un răspuns (nu întreba lucruri pe care le poţi afla singură de pe internet sau din alte părţi), întreabă şi învaţă cum se procedează.
Te tentează să lucrezi în industria modei? Fă primul pas – la târgul FASHION ME.
FASHION ME este un târg ce va reuni universități de top din lume, care urmează să vină la București pe 25 noiembrie pentru a prezenta ofertele de cursuri. La târg vor fi prezente atât universități din afară țării (școli de la care au absolvit nume sonore din industria modei, precum Domenico Dolce sau Franco Moschino), cât și universități locale, din București și Cluj-Napoca. Poți alege dintre cursuri de design, fotografie, marketing, advertising, comunicare audiovideo, business de produs, minimastere etc.
Foto: hepta.ro
CITEȘTE ȘI:
11 nume celebre din modă care şi-au început cariera printr-un internship