Curajul de a încerca din nou este salvarea noastră

Am privilegiul să văd zilnic în cabinet oameni curajoşi. Ei nu se simt curajoşi, dar eu văd un mare curaj în fiecare dintre ei. Curajul de e cere ajutor. Curajul de a spune – ceva nu e în ordine cu mine. Curajul de a recunoaşte – ceva nu merge în viaţa mea. Şi multe alte forme de curaj. E un privilegiu să fiu psihoterapeut şi să însoţesc oameni diferiţi pe calea descoperirii şi redescoperirii de sine.

Nu pot spune că o anumită problemă cu care se confruntă oamenii implică un curaj „mai mare” decât o alta. Fiecare dintre noi are problemele lui de curaj. Admir însă, în mod deosebit, curajul celor care încearcă din nou şi o iau de la capăt după o experienţă dureroasă, percepută ca un eşec.

Când tocmai ai ieşit dintr-o relaţie, golit parcă de tot ce aveai mai bun, ai impresia ca viaţa şi-a bătut joc de tine şi te torturează efectiv. Văd des oameni răniţi puternic în relaţii. Şi ştiu deja că, pentru simplul fapt că se află într-un cabinet de psihoterapie, au curajul de a încerca să se salveze. Chiar dacă încă nu ştiu cum şi încotro vor să o apuce. Chiar dacă încă nu sunt ferm convinși că pot face asta. Chiar dacă încă nu cred că va fi bine cândva.

După mai multe şedinţe, la un moment dat, ceva se întâmplă. Acel moment nu e niciodată previzibil, e diferit la fiecare client în parte. Dar e un miracol să priveşti când îşi găsesc curajul să încerce din nou. E un curaj fantastic. Să ai încredere din nou în cineva, după ce altcineva te-a trântit la pământ. Să îţi pui speranţa din nou într-o relaţie, după ce nu mai aveai nicio speranţă. Să îndrăzneşti să ai din nou încredere în cineva după ce ai fost trădat. Dacă am fi cu adevărat fiinţe logice şi raţionale, aşa cum ne place să credem, nu cred că asta s-ar mai întâmpla vreodată. Răniţi, dezamăgiţi şi pustiiţi emoţional, nu ar fi logic să riscăm din nou.

De exemplu, o EA, trădată şi abandonată într-o relaţie în care oferise tot ce credea că are. Poate nu tot ce se putea, poate nu tot ce avea nevoie partenerul ei. Dar tot ce putuse şi ştiuse ea mai bine. El o trădează, o înlocuieşte pur şi simplu cu altcineva. Cu o altă persoană care corespundea mai bine propriilor nevoi. „Cineva mai bun decât mine” gândeşte ea. „Nu sunt destul de bună, am încercat tot ce am putut. Deci nu pot fi mai bună. Sunt un eşec ca femeie, ca om, ca persoană. Nu voi fi niciodată suficient de bună pentru nimeni.” Astea sunt gândurile cu care vine în terapie. Nici nu ştie ce doreşte de la terapie, ştie doar că în fiecare clipă ceva doare. Fiecare respiraţie doare.

Vrea doar să nu mai doară.

După o vreme, durerea devina suportabilă. Scade în intensitate, parcă nu o mai simte atât de acut. Dar nu e destul. Nu e destul să trăiască fără durere. Şi aici începe căutarea a ceea ce îşi doreşte. Până aici a fost doar despre ce nu își doreşte, despre cum să scape de durere. Acum începe să se gândească de ce are sufletul ei nevoie.

Dar teama e mare. Dorinţele încearcă să se contureze, dar teama nu le lasă să capete formă. Dorinţele sunt periculoase. Ele vin la pachet cu speranţă şi riscul de a fi dezamăgit şi rănit.

Însă nevoia noastră de bază, aceea de a fi conectaţi, învinge într-un final – dacă ne găsim curajul de a rămâne umani. Pentru că deşi suntem răniţi în relaţii, tot acolo găsim şi vindecarea. Zilele, săptămânile şi lunile în care se izolează într-o autoprotecţie totală… nu îi aduc starea de bine. Nu o mai doare, dar nu e bine. Nu o mai răneşte nimeni, nu o dezamăgeşte nimeni, nu o trădează nimeni, dar… nici nu îi zâmbeşte cineva, nu o face nimeni să creadă, să spere, să aştepte cu nerăbdare ceva sau pe cineva. Şi la un moment dat apare curajul. Renaşte din propria cenuşă. Şi încercăm din nou. Îndrăzneşte. Îndrăzneşte să vorbească cu un el. Să spere că el o poate înţelege. Să spere că ea poate fi de ajuns. Şi începe să creadă.

Şi cum altfel am putea să trăim fără curajul de a încerca din nou?

Dacă acum suferi, oricât de tare doare, oricât de greu şi imposibil pare totul, rezistă. Va veni momentul în care din această durere vei renaşte şi vei avea curajul de a încerca din nou. Şi după ce va trece durerea, vei descoperi şi lecţiile ei. Iar noua încercare nu va fi pur şi simplu o nouă încercare. Ci va fi o nouă experienţă, în care vii deja cu lecţii învăţate şi cu o oarecare imunitate dată de durerea prin care tocmai ai trecut – nu mă înțelege greșit, cu siguranță te vei mai întâlni cu durerea, dar vei avea și gustul încrederii în faptul că tu te poți reinventa. Ştiu că e greu să crezi asta acum, dar şi tu vei avea, la un moment dat, curajul de a încerca din nou.

Adela Moldovan, doctor în psihologie și psihoterapeut relațional recomandat de www.paginadepsihologie.ro