Vine un moment în care începi un articol cu formula „vine un moment”.

Și după aia îți spui că tastatura s-a plictisit de tine și tu de ea. Și după aia mai scrii încă două rânduri să constați asta. Și îți ridici privirea pe geam, unde e un copac pus de tine acum 12 ani.

Are trei metri în plus. Viața ta a adăugat fiecare creangă. Întâmplările copiilor, scutece, dinți, plânsete, prima glumă, primul gând matur, prima privire încărcată de reproș. Ti-e dor de ele?

E câte o frunză pentru fiecare. Câte o frunză nouă în fiecare an în copacul ăla, care crește și tot crește, pe măsură ce tu te faci mic și începi să uiți de ce ți-e dor.

Mi-e dor? Deja, de viața mea pornită încet la vale spre o anume etate, ca o mașină uitată pe marginea lacului, cu frâna de mână stricată.

„După o vreme în care ți-e dor de lucruri care nu se mai întorc te resemnezi.” Așa mi-a zis lumea. Dar cred că m-a mințit: când ești scufundat la 48 de metri adâncime (sau vârstă, nici nu mai știu exact) și butelia se termină, nu poți să te resemnezi fără oxigen. Nu poți să oftezi de dorul aerului și să încerci să mergi mai departe așa, fără el.

Când nu-ți mai simți mâna și ți-e dor de ea, soluția nu e să-ți iei o geacă frumoasă, de brand.

Când nu mai vezi cu un ochi și ți-e dor de imagini clare și culori, soluția nu e să-ți cumperi niște Persol „fooooarte drăguți, vă stă foarte bine cu ei”, cum îți spune vânzătoarea.

Când nu-ți mai aduci aminte nimic din ce-ai trăit frumos, soluția nu e să-ți cumperi un tablou scump cu viața altora.

Așa e și cu viața: când se duc lucrurile esențiale, nu poți să spui „e ok, îmi merge bine și doar dacă mă trezesc, mănânc, mă duc la slujbă și repet treaba asta ca roboții din cântecul ăla a lui Kraftwerk”.

Când nu mai poți să răspunzi la încă un telefon pentru că știi deja toate replicile, când nu mai poți să te mai duci și să te întorci încă o dată la mare, la munte, când nu mai poți să faci același lucru pentru că nu mai simți nimic nici înainte și nici după…

De asta mi-e dor.

De momentul în care încă nu s-a întâmplat nimic.

Cu alte cuvinte, și mai simple: mi-e dor să nu știu. Să nu fi trăit. Să nu fi încercat.

Dar cel mai tare

cel mai mult și cel mai greu mi-e dor…

mi-e dor să mai pot fi dezamăgit.

Foto: PRIAevents. Text de Lucian Mîndruță