#DămDinCasă(2): Bijuteriile noastre preferate

După ce ne-am distrat săptămâna trecută pozându-ne pantofii la ședința de redacție (vezi aici), ne-am gândit că ne place jocul ăsta, și-o să-l continuăm. Pe seriale, așa cum se face. Așadar, episodul al doilea din seria #DămDinCasă e despre bijuterii, dar nu orice fel de brizbizuri, ci preferatele noastre.

Nu ne-am făcut toți temele, dar câțiva dintre noi, ăi’ mai „tocilari“, ne-am afișat bijuteriile mai jos. Stay tuned pentru episodul al treilea. Cu ce credeți c-o să fie? Vă dau un pont: soare!

Andreea Esca

„Este inelul primit de la Alex când am împlinit 10 ani de căsătorie. Îmi place pentru că e tăiat și montat simplu și frumos. Peste doi ani vom împlini 20. :)“

Nicoleta Nicolae – Redactor-șef web edition

„De când am primit această bijuterie de la Amazing Jewelry, o port mai mereu. Este fină, delicată și o pot purta indiferent de ținutele alese.“

Alina Aliman – redactor-șef print edition

„Îmi place mult liliacul din porțelan alb de la What If I fly. L-am văzut (și încercat) când am făcut niște fotografii pentru blogul meu, dreamingof.net, și m-am gândit vreo lună după aceea la el. La primul târg la care m-am întâlnit din nou cu fetele de la What If I Fly, l-am cumpărat. Nasol e că acum au și o variantă din porțelan negru mat. Și îmi trebuie și aceea! :)“

Bianca Numovici – Trend Challenge

„Eu am două piese de la Alexandra Nacu, pe care le port zilnic, de trei-patru luni încoace. Au doza aceea de feminitate ușor mai rough around the edges, pe care o caut în bijuteriile pe care le port. În plus, chockerul îmi place în mod special pentru că își schimbă constant forma.“

Dana Păun – Trend Challenge

„Nu am o bijuterie preferată pentru «toată viața». Am bijuterii pe care le iubesc o perioadă și apoi pur și simplu uit de ele. Acum sunt în perioada argint lucrat manual. Colier: Adelina Petcan. Cercei: Alexandra Nacu.“

Amalia Dobre – Fashion Editor

„Hmm, eu nu prea port bijuterii, dar le colecționez conștiincioasă, cu gândul c-o să vină și momentul ăla. Acum ador și adun tot ce dă semne art deco. Am ales cel mai recent motiv de bucurie de om strângător – un lanț cu pandantiv de la Nina Kastens, pe care nu l-am mai dat jos de când a venit.“

Raluca Leafu – In the Sport Light

„Am ales acest pandantiv pentru că iubesc auriul și îmi place natura. Am făcut o colecție cu flori pentru Bon Bijou, și este piesa mea preferată.“

Alexandra Bolba – In the Sport Light

„Cu toate că, în general, nu port bijuterii, ori de câte ori am o ocazie mai specială sau vreau să mă asigur că am un accesoriu statement, cerceii Bon Bijou sunt soluția salvatoare.“

Maria Ștefan – Beauty Editor

„Rareori mă despart de brățara de la Swarovski, nu pentru că ar avea valoare sentimentală, pentru că a fost un cadou de la mine pentru mine, ca să fiu sinceră, ci pentru că îmi place foarte tare că pot să o asortez la orice, și din această cauză o și port foarte des. Brățara și ceasul nu-mi lipsesc niciodată, apoi ar veni cerceii, care sunt o veche pasiune de-a mea.“

Bogdan Nicolai – Love Is Fun

„Mi-am făcut singur cadou acest ceas, pentru că, după ce l-am pus la mână, în magazin, am simțit că aici e locul lui. E o reinterpretare modernă a ceasurilor elegante ale anilor ’50, cu o tehnologie modernă. Nu eram un fan Baume and Mercier, ba chiar sunt un colecționar împătimit al ceasurilor concurente de la Longines, dar știi cum e cu dragostea la prima vedere…“