De prea multe ori, sarcina le determină și pe cele mai sportive dintre femei să-și întrerupă activitățile favorite la sală. De frică să nu se suprasolicite, din grijă pentru copil. Mie una, puține doamne însărcinate mi-au atras privirea în timp ce alergam pe bandă, însă am auzit multe prietene care și-au dorit să revină în forță la sală după sarcină, pentru că acele kilograme în plus se încăpățânau să nu plece. De ce este bine să faci sport în timpul sarcinii? Am stat de vorbă cu Diana Știrbu, antrenor fitness și inițiatorul Fit Mom in Action, care ne-a dat câteva motive foarte bune.
De ce ai ales să predai gimnastică pentru femei însărcinate?
Pe lângă faptul că sunt instructor internaţional de Kangoo Jumps, instructor de aerobic, de Pilates, personal trainer, dezvolt şi programe personalizate de slăbit. Aici vin în general proaspetele mămici, care îşi doresc să revină la formele dinainte de a rămâne însărcinate. Când au aflat că sunt însărcinată mi-au sugerat să lansez un astfel de program pentru că şi ele şi-au dorit să facă sport în timpul sarcinii şi nu prea au avut opţiuni. Majoritatea cred că, dacă ar fi fost active în această perioadă, le-ar fi fost mult mai uşor să slăbească după ce a apărut copilul. În programul Fit Mom în Action nu este vorba doar despre înot, paşi de bază, Pilates, yoga, sau alte tipuri de antrenamente, ci despre exerciţii personalizate înainte, în timpul şi după sarcină. După ce se înscriu şi ne cunoaştem, clientele îşi aleg orele la care pot ajunge la antrenamente. Urmează câteva şedinţe în care ne cunoaştem şi le evaluez rezistenţa. În funcţie de nivelul la care se află, se “desenează” programul, care niciodată nu seamănă unul cu celălalt. Suntem diferite, de aceea avem nevoie de antrenamente diferite. (http://dianastirbu.ro/fit-mom-in-action)
Mai mult, sunt şi eu însărcinată (am 6 luni şi o săptămână) şi cum nu mai pot face Kangoo Jumps în această perioadă, m-am gândit să împărtăşesc exeriența mea în sală. Îmi doresc foarte mult ca în România să crească numărul femeilor însărcinate care fac sport şi se simt foarte bine în această perioada. Sper să le stimulez şi să le motivez. Eu zilnic sunt la sală, viaţa mea şi programul meu sunt identice, nu am făcut compromisuri şi mă simt perfect, atât fizic cât şi psihic.
Când a început pasiunea ta pentru sport? Și de ce ai ales să fii instructor de Kangoo Jumps?
Pasiunea mea pentru sport a început de mică. Pe parcurs mi-am dat seama că îmi place să predau clase de grup şi să ajut persoanele care au nevoie de o schimbare şi susţinere în procesul de slăbit. Kango Jumps – pentru că mi-a plăcut foarte mult antrenamentul, am crezut în el şi am văzut ce rezultate au practicantele. Este un sport frumos care te binedispune şi te ajută să slăbeşti. Am fost prima antrenoare din Bucureşti care a predat Kangoo Jumps şi mă mândresc că fac asta din 2010 şi în continuare clasele mele sunt pline. În acest moment, pentru că sunt însărcinată, sora mea îmi ţine locul.
Sportul pentru femei însărcinate este util pentru că…
* Nu vă veţi îngrășa foarte mult.
* Exerciţiile vă vor ajută dacă veţi opta pentru o naştere pe cale naturală.
* Riscul de diabet gestațional scade cu până la 27%.
* Endorfinele eliberate în timpul antrenamentelor vă vor da tot timpul o stare de bine.
* Nu veţi avea dureri de spate.
* Sportul influenţează şi sistemul digestiv. Se reduce astfel constipaţia.
* Veţi avea mai multă energie şi o să deveniţi mult mai flexibile.
* Nu veţi avea probleme cu umflarea picioarelor.
* Imunitatea este dezvoltată şi nu veţi răci uşor.
* Perioada de după naştere nu o să fie la fel de dificilă şi o să vă reveniţi mult mai repede.
* Veţi dormi mai bine.
General vorbind, ce sporturi ar trebui să facem dacă…
… suntem persoane foarte active. Cardio! Kangoo Jumps este o bună opţiune.
… stăm toată ziua într-un birou? Yoga va ajută să vă relaxaţi sau vă recomand antrenamente de grup dinamice care să vă ofere energie (funcţional training, HIIT).
… avem probleme cu spatele sau articulaţiile? De grup, Pilates, sau puteţi apela la serviciile unui personal trainer.
… nu am făcut niciodată sport până acum. Aici vă sugerez să optaţi pentru programele personalizate de antrenament. E foarte important să învăţaţi să executaţi corect exerciţiile.
Prea mult sport înseamnă când…
În programele personalizate nu există acest risc pentru că sunteţi supravegheate. Dacă totuşi vă antrenaţi singure, prea mult sport înseamnă când creşte foarte mult pulsul, când ameţiţi, când vă schimbaţi culoarea feței (fie deveniţi palidă, fie vă înroşiţi foarte tare).
Foto: Mircea Netea
CITEȘTE ȘI: