De ce nu își face Emma Watson selfie-uri cu fanii

Un selfie cu Emma Watson este la fel de rar ca un Patronus reușit din prima încercare în Harry Potter și asta pentru că actrița are o întreagă politică anti-poze. Într-un interviu pentru Vanity Fair, aceasta a explicat că a luat decizia de a nu face fotografii cu fanii pentru a încerca să își protejeze intimitatea de întreaga nebunie creată în jurul Harry Potter.

„Am întâlnit fani care și-au tatuat chipul meu pe corpul lor. Nu știu cum să explic acest lucru, dar fenomenul Harry Potter a ajuns într-o cu totul altă zonă. Deja devine obsesie”, a spus Emma. „Plecam de pe covorul roșu și mergeam la baie. Aveam atât de mult machiaj și toate acele rochii imense, voluminoase. Îmi sprijineam mâinile de chiuvetă și mă uitam în oglindă, întrebându-mă cine sunt. Nu reușeam să mă conectez cu persoana care se uita înapoi la mine, iar acest lucru îmi dădea un sentiment foarte tulburător. Simțeam că toată treaba cu celebritatea mă duce pe un drum fără întoarcere.”

Iar refuzul selfie-urilor cu fanii se numără printre metodele alese de actriță pentru a nu experimenta stări acute de anxietate, dar și pentru a-i împiedica pe alții să afle unde și cu cine este ea în doar câteva secunde. Cu toate acestea, Emma spune că o conversație cu fanii nu o deranjează niciodată: „Voi sta și voi răspunde la fiecare întrebare a fanilor despre Harry Potter, doar că nu pot face poze”, a povestit Watson.

Așadar, dacă se întâmplă să vă întâlniți cu Emma pe stradă, cel mai bine este să vă lăsați telefonul sau camera foto în geantă. În schimb, pregătiți-vă carnețelul cu lista de întrebări… potterești!

Foto: hepta.ro

CITEȘTE ȘI:

A List Star: cum a cucerit Emma Watson o lume întreagă!

Categorii Lifestyle