De fapt, care e treaba cu Pokémon GO?

De câteva săptămâni încoace, Pokémon GO a ajuns și în România și a declanșat un întreg fenomen. Evenimente prin parcuri și numeroase alte spații, adunări ale jucătorilor, zeci de lure-uri puse în locuri strategice: aplicația câștigă tot mai mulți utilizatori în fiecare zi, însă acesta este de-abia începutul. Și cum avem și noi câțiva „adepți” în redacția A List Magazine, am zis că e momentul să investigăm cu simț de răspundere fenomenul, așa că am stat de vorbă cu Dragoș Stanca, Managing Partner ThinkDigital și fondator ICEEfest, despre Pokémon GO și implicațiile sale.

„Succesul Pokémon GO vine din mai multe raţiuni. În primul rând, folosește un brand care are un awareness important într-o anumită categorie de vârstă. Nu sunt de acord că e un joc dedicat puştimii, dacă mergem în Herăstrău într-o seară, vom putea vedea că, de fapt, playerul este trecut de 20 de ani. În al doilea rând, e vorba de o istorie importantă a oamenilor care se află în spate, fondatorul jocului, John Hanke, a fost implicat în Google Earth, în Ingress, deci şi-a dedicat oarecum cariera mixului între real si virtual. Un alt element important este momentul. Dacă Pokémon GO se lansa acum cinci ani, probabil că nu ar fi avut succes, mai e şi acel element care se numeşte the tipping point, momentul în care e oportun să se lanseze orice produs de tip Facebook, YouTube şi altele, pentru că sunt îndeplinite mai multe condiţii. De exemplu, în cazul YouTube, trebuie suficient content video produs de amatori şi suficientă bandă de net că să poţi să vezi optim acele video-uri. În cazul Pokémon GO, trebuie suficient de multe telefoane smart, cu abonamente accesibile de date pentru un număr cât mai mare de oameni, care sunt dispuşi să testeze o nouă experienţă de joc. Un alt motiv important este ineditul jocului. Nu este primul de acest tip, tot fondatorii Pokémon GO au lansat în trecut, împreună cu Google, Ingress, care era însă un pic prea complicat şi poate prea smart că să prindă mass market. Pokémon GO este un joc simplificat, care combină mişcarea cu smartphone-urile, cu un consum de date şi cu ineditul faptului că oamenii se pot juca mutându-se fizic dintr-un loc în altul. Cred că are toate elementele necesare ca să nu fie doar un foc de paie şi, cu banii pe care îi generează, sunt convins că se vor găsi rute alternative pentru dezvoltarea conceptului”, spune Dragoș Stanca. Deși spune că nu este un heavy player, a testat jocul și are chiar și un favorit în rândul pokémonilor: „Ca şi soft player, nu mă pot lăuda cu foarte multe capturi, dar unul dintre cei mai simpatici e Charmander, pentru că îi arde codiţa şi zic fetele că asta înseamnă că are emoţii, deci e om, între ghilimele. Glumesc. E cel mai drăguţ, cred, dar nu pot să zic că am mari preferinţe şi nici că sunt un fin cunoscător al fiecărui pokémon. Încă.”

Întreaga nebunie cu Pokémon (abrevierea vine de la pocket monster – monstru de buzunar) a început în urmă cu mai bine de 20 de ani, când japonezul Satoshi Tajiri, care suferă de autism, a dezvoltat acest concept inspirat de pasiunea sa pentru colecționarea insectelor. De la jocuri video și desene animate, la linii vestimentare și accesorii cu acești monstruleți, Pokémon a făcut înconjurul lumii, provocând adevărate obsesii. Iar acum, odată cu dezvoltarea aplicației, pokémonii și-au reintrat în drepturi după câțiva ani de pauză și țintesc un nou public. Iar pe noi cu siguranță ne-au cucerit, mai ales că sediul redacției noastre este PokéStop (adică un loc în care pot fi găsite pokémingi pentru captura pokémonilor), deci cumva ne era predestinat să devenim jucători de Pokémon GO.

Cu toate acestea, părerile cu privire la Pokémon GO sunt împărțite. Am făcut un sondaj în redacție și în rândul vedetelor pentru a afla cum stă treaba, de fapt, cu această aplicație. Voi ce spuneți? Ați încercat-o? Vă place?

Alexandra Stan, artistă: „Nu mi-am instalat jocul și nici nu voi face asta. Mi se pare trist că am ajuns să alergăm și să murim pentru ceva virtual. M-aș bucura să văd cum oamenii aleargă pentru visele lor, nu să fugă după himere. Milioanele de utilizatori ar trebui să se găsească pe ei, să scoată nasul din telefon și să-și privească prietenii în ochi.”

Vizi Imre, artist: „Cred că jocul este foarte OK, foarte bine făcut, eu nu l-am jucat, dar știu povestea Pokémonilor din desene. E de apreciat că a venit din creierul unui tip autist (Satoshi Tajiri). Jos pălăria pentru invenție. Însă oamenii greșesc pentru că-și pun viața în primejdie pentru asta. Totul e exagerat. Pe vremuri, dacă erai prost, te omora ursul, acum s-a inventat Pokémon GO. Anul 2016 e anul tragediilor.”

Bianca Naumovici (Trend Challenge/A List Magazine): „Pokémon GO a prins într-un hal făr’ de hal, pentru că este prima aplicaţie (în afară de cele de taxi, când nu funcţionează) care te fac să ieşi din casă şi să cauţi ceva. Te plimbi prin oraş, mai vezi o clădire, mai stai la o discuţie cu un poke-vânător, îţi mai faci prieteni cu care e teribil de neclar ce veţi vorbi în afara celor mai bune PokéStop-uri. Deci da, mă joc! Mi l-am instalat imediat cum a fost disponibil în România, însă am rămas puţin în urmă pentru că fauna din Vama Veche (unde am stat zece zile) nu era prea Poké-friendly, aşa că am stagnat, sunt la level 7 de două săptămâni. E poké-jenant. Prind vrăbiuţe şi şobolani în neştire, bănuiesc că asta e fauna bucureşteană şi n-ai ce-i face. Am trecut însă zilele trecute cu taxiul pe lângă un soi de unicorn/căluţ/zebră la Muzeul Ţăranului Român şi, până să rog taximetristul să oprească, se încadrase pe Kiseleff, era şi verde… Mi-a fost jenă să zic: Opriţi că e un Pokémon şmecher aici! Însă iată, viaţa are regretele ei şi, dacă aş putea da timpul înapoi, l-aş ruga să oprească de urgenţă. Pentru că ĂLA ar fi fost cel mai cool Pokémon al meu! Dar momentan mă laud cu un Doduo de care am râs tare când l-am văzut, are două capete şi arată că vărul de la Cernobîl al struţului.”

Raluca Leafu (In the Sportlight/A List Magazine ): „Cred că jocul are succes pentru că reinventează niște personaje din copilărie, iar oamenii se gândesc mereu cu nostalgie la copilărie. Mai mult decât atât, e vorba de inedit, pentru că aplicația reușește să îmbine lumea reală cu lumea virtuală. Și acum oamenii au un motiv în plus să iasă din casă și să facă mișcare, mergând la vânătoare de pokémoni.”

Cătălina Teodorescu (Fashion Editor/A List Magazine): „Jocul ăsta a prins pentru că generaţia noastră a crescut cu Pokémon şi e totodată şi cea mai familiarizată cu tehnologiile mobile – farmecul constă, astfel, în faptul că o poveste veche poate fi redescoperită într-un mediu nou. Nu m-am jucat foarte mult, dar cel mai cool Pokémon pe care l-am prins e un Meowth (nu cred că e o mare surpriză că e o mare surpriză că îl aleg pe el, pentru că iubesc pisicile, despre care v-am mai povestit și aici).

Bogdan Nicolai (Life Couch/A List Magazine): „Oamenilor le place să colecţioneze, să caute ceva. Unii adună aventuri, altii bani, timbre, bilete la concert cu care să se laude etc. Pokémonii reprezintă ceva ce trebuie să aduni. Bunică-mea e ipohondră, colecţionează medicamente şi controale la doctori, nu e liniştită dacă nu are sute de mii de pastile. Eu nu mă joc Pokémon Go pentru că am ce să adun. Am deja obsesiile mele. De exemplu, trebuie să adun cât mai multe CD-uri cu toate trupele care îmi plac. Dacă astăzi îmi place o trupa rap sau rock şi nu am toată discografia lor pe CD-uri sau viniluri originale, efectiv sunt disperat, nici nu mai pot să dorm. De-asta îi înţeleg pe-ăştia cu pokémonii. Ei trăiesc ce trăiesc şi eu, bat zeci de kilometri cu telefonul în mâna să aibă cei mai rari pokémoni, cei mai buni, cei mai mulţi, pe toți, dacă se poate. Pe toți!”

Foto: hepta.ro