Descoperă expozițiile Romanian Design Week 2016!

diploma selected

Susținător al Romanian Design Week (RDW) din 2013, UniCredit Bank propune în cadrul ediției de anul acesta un circuit special, care include expozițiile Diploma Selected, Romanian Design Week Classics, INSTALART/ OBIECT/ 004, Assamblage/ Project: Found.Lost.Found și Nopțile Industriilor Creative.

Diploma Selected este o expoziție capsulă care aduce în prim plan dialogul artistic între 12 profesioniști din industriile creative și 12 proaspeți absolvenți ai facultăților vocaționale. Pornind de la premisa că lucrarea de diplomă este cel mai elaborat proiect al unui student din toată perioada facultății, The Institute, cu sprijinul UniCredit Bank, aduce în atenția unui public cât mai larg proiectele absolvenților, punând accent pe „împreună” și pe dialogul artistic. Expoziția va fi găzduită în perioada 21-29 mai de Casa Filipescu-Cesianu (Sala Lapidarium), parte a Muzeului Municipiului Bucureşti. Adresă: Calea Victoriei 151 / Program expoziție 22-29 mai/12:00-20:00.

Expoziţia Romanian Design Week Classics, care va avea loc la Institutul Cultural Român din București între 20 mai și 8 iulie, reunește proiecte create de patru designeri pentru cele patru ediții RDW și documentează dezvoltarea tehnicilor și stilului lor de-a lungul anilor. Spre exemplu, Dragoș Motica, care se consideră un optimist și crede că „poate și trebuie să genereze progres”, a fost premiat în 2015 cu aur de către A’Design Award pentru corpul de iluminat intitulat „/” și de alte câteva ori de către Asociația Producătorilor de Mobilă din România pentru alte proiecte. Arhitectura este reprezentată de Atelier Mass, inițiativă apărută din convingerea „că o bună comunicare cu alte domenii este necesară pentru un nivel performant al soluţiilor”, spun arhitecții Atelier Mass, în timp ce Paul Dersidan, care a renunțat la activitatea în publicitate pentru a studia combinațiile tehnicilor analogice și digitale în construirea de fonturi, timbre și benzi desenate, packaging, ilustrație, colaj și pictură, reprezintă categoria graphic design. Designerul vestimentar Ioana Ciolacu este al patrulea participant la Romanian Design Week Classics. Absolventă de arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, cât și de Universitatea Națională de Arte București, Ioana explorează relația dintre natura statică a clădirilor și structura fluidă a hainelor, făcând din brandul său o forță creatoare de prêtà-porter recunoscută și premiată pentru estomparea granițelor dintre masculinitate și feminitate. Adresă: Aleea Alexandru nr.38 / Program expoziție/26 mai – 8 iulie/L-V: 10:00-17:00.

Expoziția INSTALART/ OBIECT/ 004 îl prezintă pe Mario Kuibuș, arhitect căruia nu-i place cum sună București, Micul Paris”. A inițiat în 2007 proiectul TUB, care propune identitate pentru București și strategie pentru viitor. TUB este coloana vertebrală a PIDU CENTRAL BUCUREȘTI, proiect agreat, aprobat și adoptat de Primăria Capitalei. În paralel, Instalart invită șase nume mari în designul românesc să interacționeze cu TUB-ul lui Mario Kuibuș: Dorin Ștefan, Robert Marin, Corvin Cristian, Mihai Popescu, Ștefan Barutcieff și Mădălin Gheorghe. Adresa: Strada Nicolae Bălcescu, nr. 17 / Program 26 mai – 4 iunie (12:00-20:00).

Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, lansată în luna mai a anului 2015 în cadrul Romanian Design Week, este urmarea unui proiect în derulare de cinci ani de susținere, dezvoltare și structurare a domeniului emergent al bijuteriei contemporane în România. Project: Found.Lost.Found redescoperă tradiția și moștenirea culturală autohtonă printr-o instalație interactivă de bijuterii de autor semnate de designerii Andreia Popescu, Adelina Petcan, Ioana Ardelean și Otilia Mihalcea, alături de proiecții multimedia semnate de Black Horse Mansion. Gândită ca un omagiu adus unei tradiții fabuloase, în parte uitată, expoziția Found.Lost.Found este o reinterpretare actuală a formelor încărcate simbolic ale tezaurului dacic. Found.Lost.Found, curatoriată de David Sandu, a fost prezentată pentru prima dată ca parte din International Fashion Showcase – Fashion Utopias în cadrul London Fashion Week 2016. Expoziția este găzduită în Piața Amzei și poate fi vizitată de luni până duminică de la 10:00 la 22:00.

În 26 mai și 2 iunie The Institute și UniCredit Bank organizează Noaptea Agențiilor de Publicitate și Noaptea Studiourilor de Arhitectură. În cadrul evenimentelor, agențiile și studiourile invită publicul să le treacă pragul pentru a le cunoaște într-un cadru informal și relaxat. Noaptea Agențiilor de Publicitate se află la cea de-a șaptea ediție și este un eveniment care ȋși propune să promoveze creativitatea românească și să faciliteze socializarea ȋn rândul celor pasionați de comunicare. Inițiativa acestui eveniment a venit din convingerea că și comunicarea este o artă. În total, 86 de agenții de comunicare s-au înscris pe parcursul celor cinci ediții de până acum în maratonul nocturn al creativilor. Noaptea Studiourilor de Arhitectură este la cea de-a treia ediție și până acum a numărat 30 de birouri de arhitectură participante.

Circuitul Nopții Agențiilor de Publicitate de anul acesta va avea loc pe 26 mai, de la ora 20, și include: Business Results by Smart Ideas, ERKA Synergy Communication, FCB Bucharest, Media Events, Minio Studio,  Mullen Lowe, Nuevo, pastel, SCG-Smart Corporation Group, The Group.

Noaptea Studiourilor de Arhitectură are loc pe 2 iunie, începând cu ora 20, și va deschide porțile ADNBA, Casa FTB OAR, City Project, Laboratorul de Arhitectură, Manasc Isaac, Prodid, Republic of Architects, RIZI/ZEST Collective/LTFB Studio, Skaarchitects/Tactic/Kub Planning/Amprenta Studio, Square One, Stardust & Nod Makerspace, Studio Insign, SYAA/PZP/ARXTUDIO/CENTERPOINT, TEGMARK & NEAT & UNULAUNU, Twins Studio, Wigwam, Wolfhouse Productions@La firul ierbii.

Harta Romanian Design Week 2016 va cuprinde 50 de evenimente conexe care se vor derula pe parcursul celor 17 zile – conferinţe, expoziții, proiecţii sau ateliere, ce vor avea loc în diverse spații convenționale și neconvenționale, galerii de artă, studiouri de design, ateliere sau showroom-uri, cu scopul de a promova designul și toate disciplinele acestuia.
Informații complete despre toate evenimentele incluse în programul RDW 2016 vor fi publicate pe institute.ro și în aplicația RDW, dezvoltată în parteneriat cu Mind Treat Studios și mready apps, pentru iOS și Android.

Categorii Lifestyle