Despre saboți și cum îi porți când temperaturile coboară

fotorcreated5

Fără urmă de îndoială, pantofii-vedetă ai verii 2016 au fost cei decupaţi în partea din spate – mai exact, saboţii (fie ca vorbim despre mules – cei cu toc- sau despre cei fara toc – slippers).

Dacă eşti curioasă despre originea lor, aceasta datează din Roma Antică, în care mulleus calceus (o variantă de saboţi fără toc, dar legată pe picior cu şireturi) erau purtaţi de către magistraţii de cel mai înalt rang.

Către sfârşitul secolului al XVII-lea, aceştia au revenit în modă, datorită în special Contesei d’Olonne, o frumoasă doamnă de societate, care în 1694 a creat o imensă controversă când a ales să poarte la biserică o pereche de saboţi roşii, vizibili pe sub rochia lungă. Saboţii au devenit apoi din ce în ce mai populari la curtea regală franceză, Madame de Pompadour şi Marie Antoinette fiind printre femeile care îi adorau şi putea fi văzute adesea purtându-i.

Atunci când păşeşti într-o pereche de saboţi, o faci un pic diferit. E foarte sexy, din punctul meu de vedere; trebuie să ai grijă să îţi menţii perfect echilibrul… Vă puteţi imagina ceva mai spectaculos decât Madame de Pompadour făcând clic clic clic pe holurile palatului Versailles în saboţii săi?”, spunea la un moment dat Manolo Blahnik.

În anii ’50, saboţii au revenit în modă, fiind în special popularizaţi de către pin-up girls (Marilyn Monroe se numără printre fanele acestui stil de pantofi).

În prezent, există fel şi fel de variaţii, de la modele inspirate de boudoir şi până la opţiuni edgy din materiale exotice, ori variante preţioase, împodobite cu blană, perle sau alte astfel de accente care le oferă un aer nobil şi în acelaşi timp modern.

În cazul în care te întrebi de ce vorbim despre mules şi slippers când urmează să se instaleze din clipă în clipă iarna, faptul că este frigă afară nu înseamnă că e cazul să îi abandonezi până la primăvară.

Poartă-i cu o pereche de şosete din lână (nu ştii exact cum să asortezi şosetele pantofilor decupaţi? Inspiră-te de aici!), sau îi poţi rezerva pentru petrecerile de iarnă (ce zici ca de Anul Nou, să înlocuieşti clasica pereche de sandale cu o pereche de saboţi cool?).

Dacă ai nevoie de un strop de inspiraţie legat de ce saboţi să alegi pentru sezonul rece şi cu ce să îi porţi, iată câteva sugestii mai jos – mules şi slippers de tot felul şi câte o rochie care se asortează perfect cu fiecare:

Celebrii Princetown mules sub semnătura Gucci au fost unii dintre cei mai fotografiaţi pantofi ai acestei veri (i-am am văzut la Fashion Week în nenumărate forme şi culori, pe o grămadă de invitate şi invitaţi), iar pentru party-ul de Anul Nou, ţi-i propun pe cei din piele metalizată, cu broderii cheeky. Asortează-i cu o rochie la fel de crazy – de exemplu, cu rochia decupată de mai jos, de la Fausto Puglisi.

fotorcreated3

Pantofi Gucci – 3.585 lei – aici

Rochie Fausto Puglisi – 5.065 lei – aici

Temperează aerul ultra glam al unei rochii cu paiete (PRECIS ai deja una pregătită pentru petrecerile de sărbători) cu o pereche de saboţi edgy, precum cei de mai jos, de la Maison Margiela, care au pe partea din faţă câte un pliseu din piele – un detaliu subtil, dar de efect.

fotorcreated2

Pantofi Maison Margiela – 1.525 lei – aici

Rochie H&M – 159 lei – aici

Cu o rochie neagră cu mâneci lungi şi turtleneck, merge o pereche de pantofi mai îndrăzneaţă – de pildă, cei de mai jos (okay, nu sunt 100% saboţi, dar îmi plac atât de mult încât am trişat şi i-am adăugat la această categorie, sub motiviul că sunt undeva la graniţa dintre botine şi mules).

fotorcreated1

Pantofi Alyx – 3.260 lei – aici

Rochie Dsquared2 – 5.070 lei – aici

Ce pantofi asortezi unei rochii din catifea? Ce zici de unii… tot din catifea? Sună ciudat? Aruncă o privire mai jos şi ai să te convingi că de fapt e o idee chiar foarte bună. Cum catifeaua tinde să aibă un aer vintage, asortează nişte bijuterii cu forme inedite, contemporane, pentru a echilibra aspectul final.

catalina

Pantofi Finery London – 465 lei – aici

Rochie H&M – 159 lei – aici

Cu o pereche de mules cu alură vintage (în care o pot vizualiza pe Madame de Pompadour, întocmai ca Monolo Blahnik, după cum menţionam mai sus) ţi-aş sugera să porţi o rochie cu o croială ultra-modernă, precum cea de mai jos, stil tunică.

fotorcreatedw

Pantofi Dorateymur – 1.865 lei – aici

Rochie Tibi – 1.665 lei – aici

Mi se pare senzaţional cum, în propunerea de mai jos, drapajele rochiei oglindesc cumva designul pantofilor, care, la rândul lor, sunt realizaţi din piele cusută astfel încât să dea iluzia că este împletită. În plus, rochia monocromă asigură faptul că privirile se vor îndrepta asupra elementului-cheie al ţinutei – tocurile încrustate cu ţinte metalice.

fotorcreated5

Pantofi Gucci – 4.180 lei – aici

Rochie Misa Los Angeles – 1.260 lei – aici