Despre sănătate, cu echipa Alist Magazine

Data de 7 aprilie este declarată Ziua Mondială a Sănătăţii, iar noi am zis să vă încurajăm să aveți grijă de sănătatea voastră, așa cum încercăm să o facem și noi în fiecare zi.

Andreea Esca

Să fiu sănătoasă înseamnă să fiu capabilă de tot ce îmi doresc fizic, mental și social. Să nu am nevoie de ajutor și să nu am vreo durere.

Alexandra Bolba- In The Sport Light

Am fost sportivă de mică și cred că asta m-a ajutat să am mereu o înclinație către un stil de viață sănătos. Recunosc, însă, că uneori am recurs la sport ca metodă de a “repara” corpul, și nu neapărat de a obține o stare de echilibru body & mind.  De când am descoperit drumețiile pe munte, însă mi-am dat seama cât de multe beneficii are acest tip de mișcare în aer liber, care antrenează fiecare mușchi, dar care, mai ales, bucură sufletul. Unde mai pui că ai ocazia să vezi și peisaje care te lasă fără cuvinte?!

Monica Cismaru, redactor A List Magazine

Sa fiu sănătoasă înseamnă să fac mișcare aproape zilnic, să mănânc echilibrat, fără să apelez la metode drastice de slăbire, care să-mi producă frustrări, să nu ma compar mereu cu ceilalți, să mă trezesc în fiecare dimineață cu bucurie și să am energia necesară pentru a duce la bun sfârșit toate lucrurile pe care mi le stabilesc, fie că e vorba de serviciu sau de viața de acasă. 

Alina Burlacu- Beauty Editor

Să fiu sănătoasă înseamnă să pot zâmbi, să mă pot juca, să pot fi alături de copiii mei, să fim bine fizic, dar și emoțional. Aprilie este și luna anxietății, iar dupa un an de pandemie, avem toți nevoie de apropiere, de iubire, de echilibru. Dacă inima este în echilibru, corpul o va urma.

Alina Aliman -Redactor Șef- ediția print

Sănătatea pentru mine înseamnă să mă pot bucura în fiecare zi de lucrurile care îmi fac plăcere. De întâlnirile cu prietenii, de cursele cu bicicleta, de plimbările de dimineață în parc și de weekendurile la mare cu tot felul de sporturi pe apă (abia aștept
să vină vara din nou!)

Adriana Moscu, Features Editor A List Magazine

Să fiu sănătoasă înseamnă să pot să mă bucur de plimbări lungi în natură, mână în mână cu cel mai drag dintre pământeni, să fiu funcțională pentru familia mea și, bineînțeles, să mă simt ca la 17 ani și să arăt ca la 30, în ciuda celor aproape 42 de ani ai mei. Pentru că unde sănătate nu e, nimic nu e. În rest, bucuroși le-om duce toate!
Nicoleta Nicolae- Redactor Șef www.alistmagazine.ro
Sănătate pentru mine înseamnă echilibru, plimbări în aer liber, mișcare de orice fel și mai ales, minte limpede și numai gânduri bune.
Daniel Ileana- Video Editor 
Să fiu sănătos înseamnă să fac mișcare măcar de două ori pe săptămână. Să fiu sănătos mai înseamnă și să am mintea limpede. Eu aleg să ies în natura cu prietenii și să tragem la țintă.

Categorii Lifestyle