Editor’s choice: Chloé Love Story Eau Sensuelle

Chloé reușește să ne uimească încă o dată lansând noua apă de parfum Chloé Love Story Eau Sensuelle. Este mai mult decât un răsfăț olfactiv, e o nouă poveste de dragoste născută la amurg, pe străzile Parisului, ce te învăluie cu totul şi ţi se întipăreşte în minte sub forma unui parfum incofundabil.

El, fascinant, o seduce pe ea, pură și feminină. Ei, îndrăgostiți, explorează misterele Parisului, în timp ce el descoperă și savurează fiecare latură a ei. Acolo, pe Pont des Arts, unde mii de îndrăgostiți își declară iubirea și lasă în urma lor câte un lacăt, Chloé aduce propriul simbol al iubirii, apa de parfum Chloé Love Story.

Frumoasa actriță Clémence Poésy a întruchipat perfect povestea Chloé Love Story încă de la bun început, evocând un nou simț al feminității și al senzualității, ce îmbină grațios rafinamentul și intensitatea trăirilor. Frumusețea, grația și eleganța ei o fac să fie femeia pariziană perfectă. În noua campanie a fost fotografiată pe malurile Senei de către Inez și Vinoodh în timpul amurgului. Atmosfera a reflectat ideal latura senzuală a noii ape de parfum Love Story. Pe măsură ce soarele apune, luminile orașului dezvăluie promisiunile nopții ce stă să înceapă…

Chloé Love Story Eau Sensuelle EDP, 50 ml, Chloe, 339 Lei

Maeștrii parfumieri Anne Flipo și Domitille Bertier le-au pregătit îndrăgostiților o poezie olfactivă prin intermediul acestui parfum, având ca principală sursă de inspirație mireasma unică a florilor de portocal. Notele de vârf mai conțin lămâie, yuzu și pară. La fel ca orice poveste de dragoste, parfumul este complex și intens, senzualitatea sa fiind subliniată de acordurile lemnoase de cedru, ambră, mosc și  lemn de santal, îndulcite cu notele strălucitoare de vanilie și fructul pasiunii.