Educația copiilor prin artă: ce surprize avem la Art Safari Kids 2019

Arta, văzută prin ochii copiilor, e mult mai vie și mai reală. Și, uneori, este nevoie doar de un imbold pentru ca cei mici să se avânte, singuri, cu mult curaj, în lumea extraordinară a picturii și sculpturii, a desenelor care le solicită imaginația. Așa a apărut și programul educațional Art Safari Kids, din cadrul Pavilionului de Artă București – Art Safari (destinat copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, din școli și grădinițe publice sau private, orfelinate sau centre de îngrijire zilnică). 

„Ne dorim ca prin Daddy Daughter Charity Ball, evenimentul caritabil din 13 aprilie, să contribuim la accesul unui număr cât mai mare de copii la educație prin artă, prin intermediul workshop-urilor din cadrul Art Safari Kids”, explică Ioana Ciocan, curator de artă independent și Director General Art Safari București, cu care am stat de vorbă despre educație, joaca de-a pictorul și motivul pentru care copiii au nevoie de artă în viața lor. 

De ce Art Safari Kids? Care a fost motivația care a stat la baza acestui proiect, momentul în care ți-ai dat seama că e nevoie de el?

Una dintre cele mai frumoase amintiri din copilăria mea legată de artă datează, cred, de prin 1985-1986, când pictam printre lucrările lui Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, la cursul de pictură care se ținea în Muzeul Colecţiilor de Artă. Era atât de frumos să pictezi printre tablouri! Din această amintire s-a născut programul educațional Art Safari Kids, locul în care copiii se îndrăgostesc de artă și care rămâne programul meu preferat din cadrul Art Safari București. Asta poate și pentru că l-am văzut crescând de la 2 copii la ediția de la Ciclop din 2015, la 3.000 de copii la edițiile trecute. O creștere absolut fabuloasă, care arată cât de mult își doresc părinții ca ai lor copii să aibă parte de o activitate atât de interesantă ca aceasta pe care o oferim noi, adică tururi ghidate și ateliere de creație. Nu-i punem la o masă și le spunem „hai, desenați”, ci îi plimbăm înainte prin Art Safari, pe un traseu redesenat pe înțelesul lor, și le explicăm ce văd în fața ochilor. 

Art Safari Kids se adresează tuturor copiilor cu vârste între 3 și 12 ani și își propune să îi încurajeze pe cei mici să aprecieze arta, să interacționeze cât mai des cu aceasta și să îi învețe lucruri noi într-un mod și cadru interactiv despre forme, culori, texturi, natură și marii artiști români. Am stabilit acest prag de vârstă în ideea de a avea o bună comunicare între educatori şi copii, dar nu înseamnă că incursiunea în lumea artei nu se poate începe mai devreme. În fapt, copiii intră în contact cu arta încă de la naştere, nu în sensul în care ne gândim cu toţii, pentru că arta nu înseamnă numai un tablou sau o sculptură – intră în contact cu forme, cu anumite culori etc. Este foarte important ca pe acest drum, în care sunt înconjuraţi de artă, să îi ghidăm. Arta este o pasiune care se descoperă și se cultivă din copilărie. 

Care sunt artiștii pe care copiii îi admiră de la prima vedere?

Copiii sunt foarte entuziasmaţi de marii pictori români – Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, dar şi de atelierele de modelaj şi sculptură cu tematică Brâncuşi.

Care a fost cea mai amuzantă întâmplare pe care ai văzut-o la întâlnirile „la prima vedere” între micuți și opere de artă / expoziții? Au reacționat vreodată ciudat? Au spus că nu le place vreun artist contemporan? 

Deloc! Copii dovedesc o mare înțelegere pentru artă, au o imaginație bogată și o folosesc pe deplin când se uită la artă! Mai ales la arta contemporană. Cea mai amuzantă a fost cu un grup de copii de la Școala Americană de EC3 (3-4 ani) care au făcut un art hunt la Art Safari 2018 și care după o oră de tur ghidat tot nu voiau să plece sub nicio formă de lângă opera Fetița cu fundiță de Nicolae Tonitza, lucrare din patrimoniul BCR. Voiau neapărat să afle tot despre fetiță și de ce are ea fundiță roz și nu verde, albastră, verde sau galbenă. A fost un moment extraordinar!

Ai descoperit vreun copil care promite? A avut vreunul dintre participanții la aceste sesiuni (din 2015 încoace) înclinații vădite în acest domeniu?

Toți copiii promit! Important este să-i ascultăm și să încercăm, pe cât posibil să-i lăsăm să fie copii, adică creativi și plini de idei artistice. Picasso zicea: „Fiecare copil este un artis”t. Problema este cum să rămânem un artist după ce am crescut. La Art Safari Kids descoperim şi talente ascunse, dar, mai mult decât atât, construim o cultură a artei, îi împrietenim pe copii cu arta şi îi învăţăm lucruri de bază despre forme, culori, despre marii pictori români, îi învăţăm cum să privească o operă şi să se bucure de ea etc. Am văzut copii care au venit în ani consecutivi la atelierele Art Safari Kids, întrucât cursurile sunt diferite în fiecare an. 

Care sunt activitățile pentru copii de anul acesta de la Art Safari? Expoziții, ateliere?

Prin Art Safari Kids continuăm să traducem arta pe înțelesul celor mici, provocându-i să creeze într-un spațiu dedicat, ajutându-i să își descopere creativitatea, să își îmbogățească cultura generală și ghidându-i pe un traseu expozițional desenat pentru ei. Atelierele de creație dedicate copiilor și familiilor au loc într-un spațiu dinamic, decorat cu instalații interactive. În funcție de grupa de vârstă, pot fi alese diferite tematici: ateliere dedicate pictorilor români Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu – pictură pe șevalet, tehnici de artă populară, pictură pe tricouri, simboluri românești pictate pe traiste, sculptură și modelaj cu tematică Brâncuși, ateliere de artă decorativă și multe altele. Pe lângă ateliere de creație, tururi ghidate pentru copii sunt susținute în fiecare an de elevii Școlii Lauder-Reut, Avenor și British Council. Școlile și grădinițele sunt încurajate să participe la Art Safari Kids, în cadrul programului „Școala Altfel”.

De ce au nevoie copiii de artă în viața lor? 

Copii au nevoie de artă, cultură, muzică la fel cum au nevoie de afecțiune, joacă. Fiecare copil ar trebui să fie încurajat de mic să iubească arta și cultura și să dezvolte resurse de înțelegere. Arta a fost creată să ne facă viața mai frumoasă și poate deveni o lecție de frumusețe și armonie pentru fiecare dintre noi. Stârnește subiecte de conversație, încurajează și dezvoltă socializarea, abilitățile de comunicare, formează bagajul cultural, este o formă de cunoaștere a vieții, stimulează creativitatea. Și lista poate continua. A-ți dezvolta o capacitate de a înțelege arta nu este nici măcar un lucru atât de complicat pe cât s-ar crede. Este nevoie doar de atenție la detalii, puțină răbdare, curiozitate și dorința de a reflecta asupra propriilor trăiri. Nu oricine poate fi artist, dar oricine poate dezvolta o cultură a artei. Acesta este și principiul după care ne ghidăm la Art Safari București, și mai ales la Art Safari Kids. Să nu uităm însă că educaţia în direcţia artei revine şcolilor. Este nevoie de mai multă artă în şcoală şi un învăţământ în artă mai racordat perioadei actuale, pentru că în prezent, în mod clar, nu este.

Care sunt highlight-urile Art Safari 2019? Ce artiști spectaculoși o să aduceți? Alte surprize? 

Art Safari 2019 vine cu o serie de surprize frumoase în materie de artiști si expoziții propuse pentru evenimentul de anul acesta, îmbinând armonios arta de patrimoniu cu arta contemporană și arta națională cu cea internațională. În pavilionul muzeal este dedicat un spațiu important unuia dintre cei mai mari pictori români, Nicolae Tonitza, adunând un număr impresionant de lucrări excepționale de tezaur. Propunem, în continuare, o viziune de ansamblu asupra sculpturii românești postbelice și contemporane exemplificată prin lucrări și nume importante ale artei plastice. 

Noutatea acestui sezon este programul internațional pe care îl propunem publicului. El va conține o secțiune dedicată artei provenind din China și o secțiune foarte dragă nouă, care reprezintă cea mai nouă formă a artei vizuală, și anume arta imersivă, prezentând instalații spectaculoase și invitând vizitatorii la experiențe inedite. Desigur, surprizele nu se vor opri aici, vă invităm să le descoperiți participând la evenimentul nostru de artă din luna septembrie, unde așteptăm 50.000 de vizitatori.

Ce rezultate speri tu să aibă această ediție Daddy Daughter Charity Ball?

Ne dorim ca prin acest eveniment caritabil să contribuim la accesul unui număr cât mai mare de copii la educație prin artă, prin intermediul workshop-urilor din cadrul Art Safari Kids. 

Ce se va face concret, cu banii strânși la Daddy Daughter Charity Ball în Art Safari Kids?

În funcție de fondurile strânse, această sponsorizare va suporta costurile materialelor folosite în cadrul Art Safari Kids și a tuturor elementelor implicate în atelierele de creație (cadrele didactice, elemente logistică etc).

INFORMAȚII UTILE: 

Programul educațional Art Safari Kids, din cadrul Pavilionului de Artă București – Art Safari, este organizat din anul 2015, iar în 2018 a ajuns la 3.000 de participanți. Pot participa copiii cu vârste între 3 și 12 ani, din școli și grădinițe (publice sau private), orfelinate sau centre de îngrijire zilnică. 

Din banii strânși la Daddy Daughter Charity Ball se vor acoperi costurile pentru accesul micuților la atelierele și expozițiile Art Safari Kids, dar și costurile privind materialele necesare.

Daddy Daughter Charity Ball este primul eveniment organizat în România pentru celebrarea relației tată-fiică. Balul, care se anunță a fi unul magic, va avea loc pe 13 aprilie în București, la Palatul Cesianu-Racoviță (sediul Artmark). Evenimentul are o importantă componentă caritabilă: suma strânsă va fi direcționată pentru a asigura accesul a mii de copii la educație prin artă. Biletele au fost puse în vânzare.

Pentru primul bal dedicat relației tată-fiică sunt puse în vânzare 100 de invitații. Acestea pot fi cumpărate de pe site-ul dedicat evenimentului, dar și prin intermediul platformei online ove.ro.

Informații despre modul de desfășurare pot fi accesate pe site-ul Daddy Daughter Charity Ball, dar și pe pagina de Facebook a evenimentului.  

Foto: Art Safari