Efectele benefice ale râsului. Ce spun psihologii

Râsul este o însușire pe care omul o are în comun cu cimpanzeii și gorilele, ceea ce ne sugerează că ar fi un comportament antic și, probabil, cea mai veche formă de comunicare. De altfel, un nou-născut, indiferent de cultura în care se naște, mai întâi învăță să râdă și abia apoi să vorbească. Și dacă ne gândim la ce efect are asupra noastră râsul cristalin al unui copil, nu ne mai mirăm că natura a făcut o așa listă de priorități. Râsul are efecte puternice și diversificate și reprezintă un fel de avantaj evolutiv.

Spre exemplu, dacă un bărbat poate face o femeie să râdă, poate fi și sigur că îi este deja deschisă o cale către inima ei. Asta susțin și cercetătorii care au descoperit că râsul stimulează secreția internă de endorfine – substanțe produse de creier, cu efect puternic de calmare a durerii și consecințe în generarea unei stări de relaxare sau chiar de bucurie.

Devine, astfel, ușor de înțeles de ce o femeie va considera mai atractiv un bărbat amuzant și va dori să se afle cât mai multă vreme în compania lui. Deloc surprinzător, umorul este una dintre cele mai căutate calități la un partener. Femeile preferă bărbații care le fac să râdă, bărbații preferă femeile care râd cu poftă la glumele lor. Simțul umorului variază de la o persoană la alta, așa că, dacă adăugăm și criteriul compatibilității, constatăm că legea cererii și a ofertei funcționează și în acest domeniu.

Râsul este un ingredient foarte important în context romantic, făcând ca lucrurile să funcționeze din ce în ce mai bine. Pentru că ne eliberează de tensiunile adunate, ne îmbunătățește starea fizică și mentală și ne umple de energie, poate contribui la dezvoltarea unei relații stabile și sănătoase, acționând de la consolidarea intimității, până la atenuarea conflictelor sau neînțelegerilor apărute între parteneri. În cuplu, umorul ne ajută să fim mai înțelegători, să acceptăm mai ușor diferențele dintre noi sau ”defectele” celuilalt, funcționând precum un colac de salvare atunci când avem nevoie de o mână de ajutor.

Orice relație poate trece prin momente sau perioade dificile. În asemenea situații, râsul nu este instrumentul miraculos care rezolvă efectiv problema, dar este cel care ne permite să detensionăm atmosfera, să ne redobândim calmul și să ne pregătim starea de spirit pentru a putea purta o discuție pașnică și constructivă. Ne întrerupe eficient lupta pentru putere sau dreptate (care nu duce niciodată mai departe decât unde ne-au dus celelalte certuri zadarnice), ne ajută să părăsim zona calamitată de război și să reintrăm în pielea a doi oameni care se iubesc. Străpunge zidurile de apărare pe care partenera(ul) le ridică automat atunci când se simte amenințat(ă), oferind oportunitatea pentru refacerea conexiunii emoționale.

Nu putem fi și nervoși și veseli în același timp. Când ne lovește râsul, furia nu are de ales decât să părăsească scena, lăsând în urmă personaje îmblânzite de energia pozitivă a umorului. Iar prin dezactivarea mecanismelor comportamentale distructive (precum manifestarea agresivității și intoleranța opiniilor celuilalt), ne putem accesa mult mai ușor disponibilitatea de a asculta, capacitatea de a vorbi despre ceea ce simțim și avem nevoie, și deschiderea pentru a accepta și o altă perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă. Dacă acționăm din iubire, găsim puterea de a sparge tiparele rigide ale gândirii pentru a face loc să apară soluții creative la problema cu care ne confruntăm.

Subliniez însă și faptul că, atunci când avem de gestionat un conflict, este important ca întregul proces să nu se oprească în faza umorului, fără a aborda deschis, ulterior, și subiectul fierbinte. Să râdem pentru a ne destinde, nu pentru a minimaliza sau a arunca în derizoriu aspectele care ne provoacă neplăceri. E drept că, uneori, după ce facem ceva haz de necaz sau de noi înșine, problema în sine are șanse să se evapore și să nu mai fie de actualitate. Dar sănătos este să facem o verificare și cu celălalt implicat și să ne asigurăm că s-a reinstaurat pacea și armonia și în spațiul nostru relațional. Ca să nu riscăm să lăsăm să mocnească nesupravegheat un foc de tabară doar aparent stins.

Sophie Scott, neurolog la University College London, se referă la râs ca la “un indice al puterii unei relații”. Așadar, nivelul la care se practică umorul într-o relație îi dă acesteia putere pentru a se menține în indicii de sănătate și durabilitate.

Umorul ne face irezistibili. Ne poate deschide și inima și mintea. Ne descrețește fruntea și la propriu, și la figurat. Ne încurajează spontaneitatea și ne crește creativitatea. Ne aduce aminte că motivul pentru care suntem împreună este cel de a ne bucura împreună de viață.

Râsul este cel mai bun medicament la care se poate apela fără prescripție medicală.

Text de Anca Pavel

Categorii Lifestyle