O știm din The Devil Wears Prada, Sicario și Into the Wood, iar în perioada următoare așteptăm cu nerăbdare să o urmărim și în rolul unuia dintre cele mai îndrăgite personale ale tuturor timpurilor: Mary Poppins (în Mary Poppins Returns, care va avea premiera în 2018). Până atunci însă, Emily Blunt, căci despre ea este vorba, plănuiește să se dedice familiei, mai ales că în urmă cu două săptămâni a devenit din nou mămică.
Soțul ei, actorul John Krasinski, a confirmat ieri pe contul său de Twitter vestea cea mare și le-a împărtășit fanilor și numele ales pentru cel de-al doilea copil al lor: Violet. Emily Blunt și John Krasinski mai au împreună o fetiță, Hazel, în vârstă de de doi ani.
Iar dacă pe Emily o vom vedea în rolul lui Mary Poppins, John are trei proiecte în plan: serialul Jack Ryan, unde va juca rolul unui agent C.I.A., SF-ul God Particle și animația Animal Crackers (din distribuția căreia face parte și Emily Blunt).
Foto: hepta.ro