Familia- locul în care dobândim cele mai importante lecții

Am citit de curând undeva, ca membrii familiei sunt cele mai importante călăuze spirituale ale unei persoane. Am rezonat puternic cu acest mesaj, deoarece fie că privesc înapoi în copilăria mea, spre părinţii și fratele meu, fie că-mi îndrept privirea în prezent, spre soțul şi copiii mei, îmi este clar că ei sunt cei care au avut cel mai puternic impact în formarea şi transformarea mea.

Ca şi psihoterapeut de familie şi cuplu observ adesea cum calitatea relaţiilor pe care le avem cu ceilalţi, mai ales cu membrii familiei noastre, este responsabilă de starea noastră de sănătate mentală şi fizică. Familia este primul şi cel mai important context în care învăţăm şi exersam abilităţi, în care ne dezvoltăm şi ne manifestăm.

Sunt multe feluri de a descrie relaţiile ce au loc între membrii unei familii, însă o idee comună se regăseşte în cele mai multe dintre definiţii, şi anume aceea de” grijă”. Grija pe care o avem unii faţă de ceilalţi într-o familie ne împlineşte nevoile, pregătindu-ne să facem faţă mai bine provocărilor din afara familiei. Avem relaţii mai bune cu ceilalţi semeni, dacă învăţăm să avem relaţii bune în cadrul familiei.

Familia este spaţiul de manifestare al celor mai variate şi intense emoţii, dar şi al celor mai profunde sentimente. Tot aici este locul în care ajungem să fim capabili de cele mai altruiste gesturi şi de cele mai mari sacrificii, precum şi să scoatem la lumina cei mai groaznici” monştri emoţionali” care sălăşluiesc în noi. Pe un continuum al emoţiilor, de la cele pozitive către cele negative, în interacţiunile dintre membrii unei familiei, vedem adesea cum emoţii aflate la cele două extreme ajung să se dueleze chiar pe parcursul unei singure zi. Membrii familie noastre sunt cei pe care ajungem să îi iubim cel mai mult, de care să fim cei mai mândri şi care să ne aducă cea mai mare bucurie în suflet. De asemenea, tot ei sunt cei care reuşesc să ne apese cel mai tare butoanele furiei, ale frustrării, ale dezamăgirii sau ale tristeţii. Aşa cum am experimentat fiecare pe pielea lui, am observat că emoţiile vin şi pleacă, exprimarea emoţiilor fiind absolut necesară pentru fiecare om. Atunci când din grijă faţă de ceilalţi învăţăm să ne exprimăm adecvat emoţia astfel încât să nu îi rănim, atunci când exersam destul de des iertarea, atunci când ne simţim suficient de confortabil cât să ne manifestăm şi latura vulnerabilă, relaţiile dintre membrii familiei se întăresc sentimentul de siguranţă creşte.

Între membrii unei familii se formează ataşamentul, acea legătură emoţională prin care împlinim nevoi fundamentale precum cele de apartenenţa şi de afectivitate. Nevoia de apartenenţa este înscrisă în codul nostru genetic, iar la începutul vieţii ea ne asigură supravieţuirea. Fără a ne afla într-o relaţie cu cineva care să ne îngrijească încă de la naştere, să ne ajute să ne satisfacem nevoile de bază de la cele de hrană sau de igienă, până la cele emoţionale, nu putem trăi. Ulterior, în viaţa învăţăm să ne împlinim singuri o serie din nevoile de bază, însă nevoia de apartenenţă poate rămâne constantă, tânjind să dezvoltăm relaţii apropiate şi însemnate cu semenii. Această nevoie de apartenenţă nu o putem împlini decât în relaţiile semnificative pe care le formăm în viaţa noastră, deoarece apartenenta presupune interacţiune constantă, grijă, cât şi împărţirea unor bunuri comune şi a unui set de valori. Neîmplinirea acestei nevoi duce la disfuncţii în zona de sănătate mentală precum, izolare, depresie, anxietate cu grave repercusiuni în zona de sănătate fizică.

Alături de nevoile de afectivitate şi de apartenenţa, care în mod specific se împlinesc în cadrul relaţiilor apropiate, alte două nevoi esenţiale şi fundamental umane sunt cele de apreciere şi acceptare. Stima de sine a fiecăruia dintre noi este construită şi apoi întreţinută de felul în care aceste nevoi ne sunt împlinite mai ales în cadrul familiei. Manifestam apreciere în relaţiile familiale atunci când punem accent mai degrabă pe aspectele pozitive decât pe cele negative, când exprimam zilnic gesturi mici de afecţiune, când oferim complimente. Acceptarea este atunci, când în ciuda tuturor imperfecţiunilor, al momentelor dificile, stăm încă alături unii de ceilalţi.

După ce au cercetat zeci de ani relaţiile şi familiile, psihologii au ajuns al concluzia că la baza unei relaţii fericite se află acel sentiment al prieteniei trainice, manifesta prin respect reciproc şi bucuria de a fi împreună (Gottman, 2015). De asemenea, relaţiile bune din cadrul unei familii au un set de valori comune, precum unitatea și preţuirea fiecărui membru, dar și comportamente de grijă şi afectivitate constante, zilnice. Membrii familiei care se susţin, se sprijină şi îşi sunt alături la bine dar mai ales la greu, dau dovadă de mult angajament. Loialitatea şi devotamentul sunt două valori ce au puterea să pecetluiască temelia unei familii.

În familie învăţăm cele mai importante lecţii, ne formăm personalitatea şi ne dezvoltăm strategiile prin care facem faţă încercărilor. Dacă avem norocul unor relaţii bune care să funcţioneze pentru noi precum o plasă de siguranţă, putem spune că avem toate premisele unei vieţi împlinite.

Oana Calnegru, psiholog și psihoterapeut relațional recomandat de www.paginadepsihologie.ro