Familia regală britanică în vacanță la ski

familia regala

Familia regala: Prințul William, soția lui, Kate Middleton, și cei doi copii al lor s-au bucurat de prima lor vacanță împreună. Cei patru au mers la ski într-o stațiune din Alpii Francezi, iar John Stillwell, fotograful regal de la Press Association, li s-a alăturat pentru a surprinde câteva fotografii de familie extrem de simpatice.

Ducele și Ducesa de Cambridge au hotărât să se bucure de o vacanță liniștită, departe de ochii celor curioși, așa că nu au anunțat presa britanică de plecarea lor. Iar dacă până acum obișnuiau să meargă în excursii cu un grup de fotografi, de această dată au acceptat doar cu un singur fotograf. Kate și William se descurcă de minune la schiat, însă, de când a venit pe lume Prințul George, în iulie 2013, cei doi nu au mai avut timp de tradiționala vacanța la ski a familiei.

Prințul William, Kate Middleton, Prințul George și mezina familiei, Prințesa Charlotte, care va împlini un an în luna mai, s-au distrat copios, chiar dacă temperaturile nu au fost tocmai prietenoase.

familia regala portret 2

Iar zâmbetele lor sunt cea mai bună dovadă în acest sens.

portret 3

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle