Prima noapte, filmul scris și regizat de Andrei Tănase, va concura pentru trofeul acordat celui mai bun scurtmetraj în secțiunea Orizzonti a Festivalului de la Veneția, care va avea loc între 31 august și 10 septembrie. Este singurul titlu românesc inclus anul acesta în competiție. Ajuns la cea de-a 73-a ediție, Festivalul de la Veneția este unul dintre cele mai vechi și mai prestigioase festivaluri de film din lume, iar secțiunea Orizzonti este rezervată filmelor care inovează și acordă o atenție specială descoperirii de talente în cinema.
Intriga filmului este scurtă, însă complicațiile ei – multiple. Ziua de naștere a lui Alex se apropie, iar tatăl său, Călin, i-a pregătit o surpriză foarte specială: prima noapte de dragoste cu o fată. Din distribuție fac parte tinerii actori Alfredo Minea și Cristiana Luca, alături de Mimi Brănescu și Elvira Deatcu.
Prima noapte este un scurtmetraj independent, realizat fără sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Scenariul a fost înscris în 2014 la cele două concursuri de proiecte organizate de CNC, dar nu a primit finanțare. Filmul este co-produs de Deutsche Exotik Filmproduktion GmbH, Libra Film Productions, Commitet și ARTE/ SWR Germania. În aceeași formulă de co-producție, Andrei Tănase a mai regizat Claudiu și crapii (2014) și Vacanța la țară (2015). Imaginea filmului este semnată de Barbu Bălășoiu (Sieranevada).