Framboise și Anna Fellini, la Alist Designers Boutique

De azi, la Alist Designers Boutique vom găzdui două branduri care promit să te îmbrace și să te accesorizeze perfect pentru această vară – Framboise și Anna Fellini (poșeta.ro).

Continuăm seria de expozanți cool ai buticului nostru din București Mall cu un brand de haine cunoscut pentru design atipic și unul specializat în genți din piele stylish, o combinație numai bună dacă-ți dorești o sesiune de shopping eficient. Așadar, începând cu 15 iunie (până pe 5 iulie), cu o vizită la București Mall, la buticul nostru, aflat la parter (lounge area), îți poți alcătui un outfit ca la carte.

Anna Fellini (poșeta.ro) este un brand de poșete din piele 100% românesc, apărut pe piața din România în 2009 și pe piața internațională de câțiva ani, cu o prezență constantă la târgul internațional de profil din Italia – MIPEL. La Anna Fellini vei găsi modele actuale de genți, versatile și colorate, potrivite pentru orice ocazie, fie că-ți dorești să accesorizezi o ținută casual, de seară sau de vacanță.

Framboise vine la Alist Designers Boutique cu colecția de primăvară-vară 2018 – BLOOM. Rochii, bluze, fuste și cămăși într-o gamă cromatică veselă, design atipic și materiale potrivite sezonului bumbac, mătase etc. Așadar, și de la Framboise îți poți alege o ținută cool de zi sau o rochie de seară, fluidă, pentru party-urile glam din această vară.

După ce ți-ai „infuzat“ garderoba cu accesorii de la Papucei și Bon Bijou, începând de azi, timp de trei săptămâni, poți achiziționa, în același timp, genți de la Anna Fellini (poșeta.ro) și haine de la Framboise, la Alist Designers Boutique, din București Mall (Lounge Area, parter).

A List Designers Boutique este un magazin de unde poți achiziționa piese din cele mai recente colecții ale unora dintre cei mai cool designeri români (următorii va fi anunțați în curând). Prin acest proiect, Alist Magazine și București Mall își propun să susțină designul autohton și le oferă designerilor un spațiu în care aceștia își pot vinde creațiile. Așa cum te-am obișnuit, susținem designerii români și căutăm încontinuu noi căi de a le face cunoscută munca creativă.

#alistdesignersboutique #ilovebucurestimall

Categorii Lifestyle