Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, eveniment care răsplătește anual performanța în cinematografia românească, va avea loc marți, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București. Pentru al doilea an consecutiv, amfitrionul galei va fi cunoscutul actor Alexandru Bogdan.
Postul național de televiziune, TVR 2, va difuza, în direct, începând cu ora 20.00, sosirea invitaților pe covorul roșu, iar de la ora 20:40 ceremonia de decernare a premiilor. Gala Premiilor Gopo va fi transmisă în direct și la Radio România Cultural, dar și online pe www.premiilegopo.ro.
Printre actorii care se vor urca pe scena Premiilor Gopo pentru a înmâna mult râvnitele statuete îi amintim pe Victor Rebengiuc, Dana Dogaru, Marian Râlea, Diana Cavallioti, Ana Ularu, Raluca Aprodu sau Tudor Istodor. Pe lângă cele mai aşteptate trofee ale serii (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor), din programul galei nu vor lipsi Premiul pentru Întreaga Carieră – oferit actorului Ion Dichiseanu, Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate – acordat actorului Valentin Uritescu.
Vă reamintim că, la această ediție a Galei Premiilor Gopo, pelicula Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu, a obținut 16 nominalizări la 13 categorii, urmat de filmul Câini, debutul lui Bogdan Mirică (13 nominalizări), Inimi cicatrizate, regia Radu Jude, cu 12 nominalizări și Bacalaureat, regia Cristian Mungiu, cu 9 nominalizări.
Gala Premiilor Gopo 2017 – ediția a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.