Geanta Hermès Birkin este cea mai exclusivistă geantă din lume. Şi cu toate că precis auzi adesea că este o investiţie cu cap, este posibil ca până în acest moment să nu fi ştiut exact cât de valoroasă este.
Un studiu recent arată că achiziţionarea unei genţi Birkin este o investiţie mai puţin riscantă decât achiziţionarea aurului sau a unui pachet de acțiuni la bursa de valori.
Studiu în cauză a fost efectuat de Baghunter, un website care vinde genţi de lux, şi a analizat modul în care valoarea a trei elemente sau modificat pe parcursul a 35 de ani. Cele trei elemente incluse în studiu sunt geanta Birkin, aurul şi S&P 500 (un indice bursier care conţine 500 de companii publice mari, majoritatea americane).
Studiul a arătat că în cazul bursei, rata anuală de returnare a investiţiei a fost de 11,66% (nominal) şi 8,65% (real), iar aurul a avut o rată de 1,9% (nominal) şi -1.5% (real). Iar aceste cifre sunt valabile numai în cazul în care nu s-a cumpărat sau vândut din investiții în această perioadă de 35 de ani.
Genţile Birkin, pe de altă parte, şi-au sporit valoarea cu 14,2% anual pe durata aceleiaşi perioade. Câtă vreme aurul sau acțiunile la bursă sunt volatile, fie crescând, fie scăzând spontan în valoare, genţile Birkin nu au avut altă traiectorie în afară de sporirea valorii odată cu trecerea timpului.
De ce sunt aceste genţi atât de valoroase? Răspunsul este simplu – pentru că sunt rare. Poate îţi aminteşti episodul din Sex And The City în care i se explică Samanthei faptul că nu poate pur şi simplu să păşească într-un boutique Hermès şi să plece de acolo cu o geantă Birkin. Episodul cu pricina datează din 2001 (an în care, ca fapt divers, valoarea genţilor Birkin a crescut cu 25%, notabil mai mult decât în alţi ani), însă regula este încă valabilă.
Perioada de aşteptare (aşa-numitul waitlist) este de câţiva ani (da, din momentul în care te hotărăşti că vrei să îţi cumperi o astfel de geantă, va dura câţiva ani până când o vei avea), iar acest lucru a condus la un boom pe partea pieţei de resale. În plus, magazinele Hermès oferă un serviciu de reparaţie pe viaţă, ceea ce înseamnă că poţi lăsa geanta moştenire fiicelor sau chiar nepoatelor.
În plus, chiar dacă sectorul de lux are de suferit în condiţii economice nefavorabile (cum a fost în 2008-2009), sectorul ultra-lux (din care fac parte şi produsele precum geanta Birkin), este imun faţă de factorii economici care afectează alte industrii precum cea de high street retail sau cea a bursei de valori.
Aşadar, având în vedere că o geantă Birkin (foto sus) a fost vândută chiar anul trecut la licitaţie contra sumei (record) de 223.000 de dolari, ai face bine să crezi că este cu adevărat o investiţie inteligentă.
Foto: hepta.ro
CITEȘTE ȘI:
8 piese de îmbrăcăminte și accesorii care arată mult mai bine cu trecerea timpului