Ghidul de skincare al femeilor care nu au niciodată timp

Atunci când ai un job extrem de solicitant, o viaţă socială activă şi mai trebuie să te şi împarţi între profesie şi familie, tinzi să tai din timpul pe care ţi-l aloci ţie pentru a putea bifa cu brio activităţile din agendă. Astfel, începi să sari peste micul dejun, să nu te mai demachiezi seara şi să renunţi la orele de sport. Deşi pe moment ţi se pare o idee strălucită, specialiştii avertizează că pe termen lung îţi pui în pericol sănătatea şi rişti să te confrunţi cu mari probleme ale pielii. De aceea e important să ţii cont de trucurile de mai jos, care nu doar că nu sunt time-consuming, dar te energizează, conferă strălucire tenului şi previn apariţia semnelor îmbătrânirii de pe chip.
Consumă super alimente care îmbunătăţesc aspectul pielii
Spune-mi ce mănânci ca să îţi spun cum arată tenul tău. Există o strânsă legătură între alimentele pe care le consumi şi felul în care arată pielea ta. Din păcate, un program încărcat te face să nu respecţi cele trei mese obligatorii pe zi şi să mănânci seara, târziu, când e aproape imposibil să îţi mai controlezi apetitul. Să comanzi de la fast food ţi se pare cel mai rapid mod să îţi potoleşti foamea, nu-i aşa? Pielea ta însă încearcă să îţi arate prin umflăturile din jurul ochilor, coşuri şi aspectul tern al feţei că nu e de acord cu deciziile tale.
Aşadar, ai grijă ca din meniul tău să nu lipsească budincile cu seminţe de chia, ceaiul din ghimbir şi salatele de roşii-trei super alimente pe care dermatologii le declară secretul unui ten strălucitor şi sănătos. Oricât de ocupată ai fi, trebuie doar să le treci pe lista de cumpărături, să ţi le procuri din timp şi să le alegi în defavoarea mâncărurilor junk food.
Dacă suferi de acnee, înlocuieşte cerealele cu lapte cu o porţie generoasă de ovăz şi pielea ta îţi va mulţumi. Ovăzul are indice glicemic mic şi este de preferat întrucât alimentele cu indice glicemic mare sunt asociate cu inflamaţiile cutanate, dar şi cu erupţia acneei. Supele Miso, anghinarea şi spanacul ajută de asemenea la obţinerea unui ten curat.
Foloseşte produse de skincare adecvate tipului tău de piele
Oricât de puţin timp ai avea la dispoziţie, dacă foloseşti produsele potrivite tipului tău de ten, te asigur că deja ai un mare avantaj şi că aspectul pielii tale se îmbunătăţeşte zi după zi. Din trusa ta, ar trebui să facă parte obligatoriu loţiune demachiantă (curăţarea tenului este un pas esenţial) şi o cremă cu SPF.
În plus, dacă te confrunţi cu un stil de viaţă alert (stres, oboseală, lipsa somnului şi mici excese alimentare) care se citeşte pe faţa ta printr-un aspect tern şi obosit al pielii îţi recomand cremele din gama Idéalia de la Vichy. Fie că vorbim despre crema energizantă Idéalia cu efect de netezire şi iluminare sau de serumul Idéalia cu efect de iluminare, ambele au fost special concepute pentru femeile al căror ten este afectat de oboseală, are un aspect tern şi neuniform, linii fine şi pori vizibili.
Acestea acționează simultan asupra uniformității, a luminozității naturale și a texturii pielii (linii fine, pori) pentru un efect de durată, chiar și în cazul oboselii. Porii și liniile fine par reduse, iar pielea este hidratată 24 de ore. Niciodată nu a fost mai simplu şi mai rapid să îi conferi pielii o doză zilnică de energie!
Comandă produsele de skincare online
E nevoie doar de câteva click-uri pentru a comanda cremele care ţi se potrivesc. Astfel, câştigi timp şi nu trebuie să îţi faci special drum, să aştepţi la o coadă pentru a le cumpăra. Comandă aici produsele Vichy de care ai nevoie pentru un ten energizat, care radiază de strălucire.