Fanii trupei Spice Girls au primit ieri o veste cât se poate de bună – celebrele cântărețe își reunesc forțele și pregătesc un nou turneu.
După mai bine de 10 ani, Melanie Brown, Emma Bunton, Geri Horner și Melanie Chisholm (da, fără Victoria Becham!) vor forma din nou o echipă și anul viitor, vor concerta în noua formulă. Turneul va începe în Manchester, mai exact Etihad Stadium, pe 1 iunie. Iar turneul va continua în Coventry, Sunderland, Edinburgh și Bristol, încheindu-se la Wembley Stadium din Londra.
De ce lipsește Victoria Beckham?
Într-un comunicat de presă, purtătorii de cuvânt ai Victoriei Beckham au specificat că aceasta nu va fi prezentă din cauza unor „angajamente de afaceric“. Cu toate acestea, designerul a vorbit despre viitorul turneu al fostelor sale colege „Să fac parte din Spice Girls a însemnat o importantă parte din viața mea și le doresc fetelor mele să se distreze știu că vor face un show grozav, iar fanii din trecut și din viitor vor avea parte de distracție pe cinste.“
Foto: hepta.ro