Greşeli pe care să le eviţi atunci când porţi skinny jeans

Chiar dacă cel mai popular stil de jeans al momentului virează mai degrabă către o croială clasică, skinny jeans nu pleacă nicăieri – sunt la fel de căutaţi ca întotdeauna, pe de o parte pentru că lumea s-a obişnuit atât de mult cu acest tip de croială încât jeanşii skinny au ajuns să stea printre piesele clasice din garderoba feminină, pe de altă parte pentru că, deşi pare periculos” să pui pe tine ceva strâmt dacă nu ai o siluetă absolut perfectă, de fapt, acest tip de jeans are puterea de a contura şi remodela formele corpului, iar rezultatul este unul chiar foarte flatant.

Aşadar, nu e cazul să renunţi cu totul la skinny jeans. Trebuie doar să ai grijă să respecţi câteva reguli şi să eviţi câteva greşeli de stil care îi pot face să pară demodaţi. Iată-le:

NU PURTA: Jeggings

Îi ştii – acel hibrid între jeans şi leggings. În general, cu cât jeanşii au cât mai puţin elastan în componență, cu atât arată mai bine. Jeanşii skinny, pentru a putea avea un aspect slim, lipit de corp, au elastan în componenţă, însă ideal este să nu depăşească 50-60%. Jeggins tind să aibă un aspect ieftin indiferent cât de mulţi bani ai dat pe ei. În plus, accentuează până şi cele mai mici imperfecţiuni ale corpului, spre deosebire de o pereche de jeans slim fit.

skinny jeans

NU PURTA: Skinny jeans foarte deschişi la culoare/cu pete decolorate

Jeanşii skinny light wash (bleu foarte deschis sau pete decolorate) arată ca desprinşi dintr-un clip muzical al anilor 2000. Păstrează culorile deschise pentru siluetele relaxate (boyfriend, mom, classic straight leg), iar în cazul jeanşilor skinny optează mai degrabă pentru dark washes – bleumarin, albastru închis, gri, negru.

skinny jeans

NU PURTA: Jeanşi skinny cu alte piese strâmte

Ideal este să păstrezi mereu o proporţie echilibrată – asta înseamnă că dacă porţi o piesă foarte strâmtă, trebuie să echilibrezi cu o altă piesă care are o croială mai largă. Poartă jeanşii skinny cu topuri supradimensionate, cămăşi şi pardesie masculine, rochii largi, tricouri lungi şi oversize.

skinny jeans

NU PURTA: Skinny jeans cu tivurile îndesate inestetic în botine/cizme.

Dacă tivurile jeanşilor (valabil, de fapt, pentru orice fel de pantaloni) nu încap cum trebuie în botine/cizme, schimbă încălţămintea. Sunt super în vogă botinele mai largi pe gleznă, şi arată senzaţional cu skinny jeans tocmai pentru că se creează un contrast între pantalonii strâmţi pe gleznă şi încălţămintea uşor mai largă. Nu te chinui să îndeşi jeanşi în botine sau cizme în care nu prea încap pe dedesubt. Nu numai că deformezi pantofii, ci se va şi vedea bizar. O alternativă este să sufleci tivurile jeanşilor astfel încât să se oprească fix deasupra botinelor.

skinny jeans

NU PURTA: Skinny jeans care nu îţi vin tocmai bine ca măsură

Dacă în cazul anumitor haine poţi scăpa basma curată dacă nu ţi se potriveşte măsura 100% (blazerele, paltoanele sau tricourile arată chiar mai bine dacă sunt un pic mai largi/lungi decât trebuie), însă în cazul hainelor strâmte, trebuie să ai grijă la cum se aşază pe corp. Aici intră şi jeanşii skinny, care vor arăta groaznic dacă sunt prea strâmţi şi stau să plesnească din clipă în clipă de pe tine, dacă sunt prea largi şi se pierde efectul de slim fit, dar şi dacă sunt prea lungi (există croitorii care pot rezolva această mică problemă foarte rapid şi contra unui cost foarte mic).

skinny jeans

NU PURTA: Doar skinny jeans clasici

Poţi încerca o pereche de skinny jeans cu tivuri destrămate, o pereche distressed (nu foarte! arată bizar dacă pari mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată într-o pereche de jeanşi care mai mult nu există pentru că au prea multe rupturi), o pereche cu patch-uri, ţinte sau alte motive discrete, etc.

NU PURTA: Skinny jeans doar ziua

Poartă-i cu tocuri şi cu un top interesant şi ai o ținută perfectă pentru o seară în oraş. Este chiar sugestia lui Carine Roitfeld, care spune că atunci când este în pană de inspiraţie legat de ce să poarte la un party, optează pentru o pereche de jeanşi skinny negri şi o pereche de pantofi cu toc.

skinny jeans

NU PURTA: Skinny jeans doar cu topuri

Arată senzaţional pe dedesubtul unei rochii vaporoase sau a unui kimono!

skinny jeans

NU PURTA: Jeanşii skinny doar în contexte casual

Merg de minune cu un blazer pentru a alcătui o ţinută de birou!

skinny jeans

Foto: Pinterest, hepta.ro