Pornind de la ideea conform căreia „Fiecare chip spune o poveste”, Huawei a lansat o campanie fotografică numită The Face of Romania, ce dorește să contribuie activ la promovarea țării și a românilor. Zece fotografi telentați suprind timp de 2 luni portretele a sute de români cu povești interesante și inspiraționale, cu ajutorul modelelor de vârf ale gamei P10 – Huawei P10 și P10 Plus.
Iar campania merge chiar mai departe de atât – românii au ocazia să se implice activ la proiect, aceștia fiind invitați să încarce la rândul lor un portret al unei persoane ce îi inspiră, sau admiră și despre care cred că reprezintă cu succes „Fața României”. Pentru fiecare portret încărcat de public, compania Huawei donează 10 mile pentru ca o persoană din străinătate să ajungă să viziteze România.
„Am observat că românii sunt mândri de țara lor și de poveștile proprii sau ale cunoscuților, însă vor să aibă ocazia să împărtășească cu întreaga lume o altă ‘Față a României’. Vârfurile noastre de gamă ale familiei P (P10 și P10 Plus), smartphone-urile care integrează o funcție dedicată portretelor expresive, sunt uneltele potrivite pentru a surprinde chipuri în spatele cărora se află unele din cele mai frumoase povești ale românilor. Așa că, ideea campaniei a venit natural: de ce să nu surprindem și să împărtășim cu lumea întreagă portretele cu care românii se mândresc?”, spune Fred Wangfei, Director Huawei Consumer Group România.
Dacă îți dorești și tu să iei parte la campanie, dar totuși nu știi de unde să începi, vizitează site-ul companiei faceofromania.com, unde vei găsi sfaturi de fotografiere expresivă și unde te poți inspira din fotografiile strânse de cei 10 fotografi ai campaniei.
Campania se derulează în perioada mai-iunie iar vizitatorii pot încărca fotografiile în intervalul 25 mai- 25 iunie, până va fi atins pragul de 100.000 mile, echivalent a 10.000 de portrete.